Numirea Adinei Florea în frunte Secției speciale, amânată din nou de CSM

Lucrările şedinţei de plen a Consiliului Superior al Magistraturii de luni au fost amânate pentru a treia oară din lipsă de cvorum, astfel că Adina Florea nu a fost numită nici acum în frunte Secției speciale de investigare a magistraților.
"Nu putem deschide lucrările şedinţei programate astăzi deoarece nici de această dată nu s-a întrunit cvorumul prevăzut de lege pentru ca şedinţa să se desfăşoare. Şi trebuie să spun câteva lucruri, pentru că este de acum îngrijorător, este a treia şedinţă fixată la care aproape aceiaşi membri nu dau curs. Săptămâna trecută a fost lansată public o scrisoare, astăzi, pe mail-ul meu, a sosit, cam în aceiaşi termeni, o scrisoare din partea aceloraşi membri, prin care se solicită să fie scoase de pe ordinea de zi lucrările care privesc Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie cu motivarea nevoii de a se dezbate mai întâi public rapoartele GRECO şi raportul Comisiei de la Veneţia", a declarat preşedintele CSM, Lia Savonea, scrie Agerpres.
Pe 24 iunie, plenul CSM nu a putut valida rezultatele concursului pentru numirea procurorului-șef al SIIJ din lipsă de cvorum, iar șapte membri ai Consiliului au cerut amânarea oricăror decizii privind Secția, în așteptarea rapoartelor Comisiei de la Veneția și GRECO.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
