O delegaţie BERD vizitează România timp de 4 zile şi va avea întâlniri cu preşedintele şi premierul
O delegaţie a Consiliului de Administraţie al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) se află în România, într-o misiune de patru zile, pentru a vizita Capitala şi judeţele Buzău şi Ialomiţa şi pentru consultări cu autorităţile române, informează banca, printr-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.
'Vizita face parte dintr-o serie obişnuită de consultări, ce permite Consiliului de Administraţie al BERD să înţeleagă priorităţile economiei şi să menţină un dialog strâns cu autorităţile, sectorul privat şi societatea civilă din România', precizează comunicatul.
Oficialii BERD, împreună cu directorul BERD pentru România, James Hyslop, se vor întâlni cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Victor Ponta, cu ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, ministrul Delegat pentru Buget Liviu Voinea, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, şi cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.
Delegaţia va mai avea întâlniri cu reprezentanţi ai sectorului privat, băncilor partenere, instituţiilor financiare internaţionale, cu comunitatea diplomatică şi organizaţii ale societăţii civile.
Reprezentanţii Consiliului de Administraţie BERD care fac parte din delegaţie sunt Jérôme Baconin, Franţa, Tamsyn Barton, Banca Europeană de Investiţii, Anthony Bartzokas, Grecia/Portugalia, Evren Dilekli, Turcia/România/Azerbaidjan/Republica Kargazstan, Virginia Gheorghiu, Turcia/România/Azerbaidjan/Republica Kargazstan, András Karman, Ungaria/Cehia/Slovacia/Croatia/Georgia, Jorma Korhonen, Norvegia/Finlanda/Letonia, Jonathan Ockenden, Regatul Unit, Antonio Oporto, Spania/Mexic, şi Sergey Verkashanskiy, Federaţia Rusă/Belarus/Tadjikistan.
BERD este cel mai mare investitor instituţional din România, cu investiţii de peste 6,7 miliarde euro în 364 de proiecte în industrie, comerţ, agro-business, infrastructură, energie şi finanţe.
Banca a mobilizat pentru aceste investiţii peste 14 miliarde euro din alte surse de finanţare