O expoziţie dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi, la New York, generează controverse

onstantin Brâncuşi a făcut senzaţie atunci când sculpturile sale avangardiste şi-au făcut debutul la Armory Show din New York în 1913. Un secol mai târziu, artistul român tulbură din nou lumea artistică a acestui oraş, afirmă autorii acestui articol apărut pe site-ul publicaţiei Wall Street Journal, citat de gândul.info.

Cinci mulaje din bronz realizate după ipsosuri originale realizate de artistul român sunt prezentate în această iarnă la Paul Kasmin Gallery, într-o expoziţie care reprezintă primele roade ale unui acord încheiat recent de galeristul newyorkez şi fundaţia care administrează moştenirea lăsată de Brâncuşi.

Comerciantul de artă newyorkez speră să vândă în 2014 una sau două dintre cele cinci lucrări, evaluate la 2,5 milioane de dolari fiecare.

Problema este că nu toată lumea consideră că acele opere sunt autentice, iar această expoziţie dedicată sculptorului român a reaprins o dezbatere mai veche din lumea artelor care are legătură cu legitimitatea sculpturilor create după moartea unui artist. Disputele despre autenticitatea sculpturilor postume - care au afectat şi alte nume şi opere celebre, precum balerinele din bronz ale lui Edgar Degas - se scaldă în ape etice tulburi.

Ele au ridicat, totodată, o serie nouă de întrebări despre valoarea unei opere pe care un artist nu ar fi atins-o sau nici măcar nu ar fi intenţionat vreodată să o realizeze.

Principala obiecţie este aceasta: Brâncuşi nu a autorizat niciodată în vreun testament creaţia de opere adiţionale, aşadar, criticii spun că orice operă de artă făcută după moartea lui reprezintă nu doar o neînţelegere a naturii operei sale, ci şi o copie "pângărită", care ameninţă să submineze moştenirea sculptorului şi piaţa obiectelor de artă.

Asher Edelman, un colecţionar şi comerciant de artă din New York, a vândut în urmă cu un deceniu un Brâncuşi postum pe care îl achiziţionase în anii '80, după ce Sidney Geist, expert în opera sculptorului român, i-a spus că era "un prost" că păstra acea lucrare în colecţia sa. Asher Edelman spune că operele unui artist sunt unice şi, din acest motiv, orice operă postumă nu aparţine creaţiei brâncuşiene: "Nu există ediţie postumă a unui Brâncuşi - acestea sunt doar copii", a spus el.

Cele cinci sculpturi de la galeria newyorkeză au fost create însă în mod legal, cu aprobarea fundaţiei care administrează moştenirea lui Brâncuşi, reprezentând mulaje după sculpturile din ghips găsite în atelierul lui Brâncuşi. Lucrările au fost realizate între 1992 şi 2010 în topitoria Susse din apropiere de Paris - aceeaşi topitorie care a creat opere de artă de-a lungul anilor lucrând în colaborare cu fundaţiile care administrează moştenirile artistice lăsate de Joan Miró, Alberto Giacometti şi Max Ernst.

"Vor exista întotdeauna oameni care se vor declara 100% împotriva acestei practici. Eu pot doar să vă ghidez şi acesta este adevărul - eu nu pot să decid principiile morale pe care trebuie să le adopte ceilalţi", spune Paul Kasmin. "Ceea ce am vrut să facem a fost să încercăm să aflăm dacă fundaţia Brâncuşi, la fel ca fundaţiile altor mari artişti, este deschisă pentru a face afaceri", a mai spus acesta.

Operele originale de Brâncuşi, care nu apar pe piaţă prea des, pot atinge la licitaţii preţuri de peste 25 milioane de dolari. Paul Kasmin consideră că un mulaj postum după o operă brâncuşiană ar putea atinge până la o treime din preţul unei sculpturi originale.

Opere brâncuşiene postume au intrat deja în colecţia unor instituţii prestigioase, precum Muzeul Norton Simon din Pasadena, California. Catalogul expoziţiei spune că astfel de opere au fost cumpărate şi de colecţionari celebri, precum Nelson Rockefeller, care deţine un mulaj după sculptura brâncuşiană "Pasărea în văzduh".

Expoziţia newyorkeză, prezentată ca o celebrare a moştenirii artistice a lui Brâncuşi, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Armory Show (Expoziţia Internaţională de Artă Modernă), nu precizează în mod direct în textul afişat pe perete faptul că sculpturile au fost create după moartea sculptorului. Datele la care au fost realizate cele cinci opere sunt notate în lista obiectelor expuse în galerie, mult mai mică, dar şi în catalogul expoziţiei. Deşi din punct de vedere tehnic nu este o expoziţie cu vânzare, Paul Kasmin spune că patru sau cinci renumiţi colecţionari de artă, pasionaţi de creaţia brâncuşiană, şi-au manifestat deja interesul pentru acele opere postume, pe care speră să le vândă în curând.

William Tuckner, sculptor şi autor al unei foarte apreciate cărţi despre sculptura de început de secol XX, spune că Brâncuşi era obsedat de felul în care arăta fiecare dintre operele sale şi nu a cedat niciodată controlul asupra procesului de realizare a creaţiilor sale. William Tuckner crede că galeria newyorkeză "acordă un fals aer de autenticitate unor lucruri ce reprezintă opere esenţial neautentice".

Operele postume generează adeseori dezbateri şi controverse - mai puţin, totuşi, dacă dorinţele artistului au fost clare din acest punct de vedere. Ultimele opere ale lui Giacometti au fost finalizate în timpul vieţii sale. Atunci când considera că o operă era finalizată, Giacometti distrugea mulajul acesteia, potrivit Fundaţiei Giacometti din Paris.

Întrebări despre moştenirea lui Brâncuşi au apărut la puţin timp după moartea sa, în 1957. Artistul a cerut ca tot ce se afla în atelierul său să revină statului francez, însă i-a numit drept reprezentanţi legali şi moştenitori oficiali pe vecinii săi din Paris, care au lucrat pentru el şi care l-au îngrijit la bătrâneţe. Nepotul şi moştenitorul acestora, Theodor Nicol, un cetăţean canadian de origine română, deţine în prezent drepturile de autor. Brâncuşi nu a fost niciodată căsătorit şi a locuit singur.

Dintre cele 70 de ghipsuri rămase după moartea lui Brâncuşi în atelierul său, moştenitorii artistului au decis ca 22 dintre ele să suporte ediţii postume, a precizat Jean-Jacques Neuer, avocatul Fundaţiei Brâncuşi din Paris.

Bazându-se pe legea franceză şi pe decizia moştenitorilor, operele pot fi produse în ediţii de câte trei, cinci sau opt piese, a precizat acelaşi avocat, potrivit căruia fundaţia a produs 40% din totalul operelor brâncuşiene postume apărute pe piaţă până acum.