O farmacie într-o legumă! Rădăcina, frunzele, dar şi seminţele plantei, remedii extraordinare

În lumea ştiinţifică există o adevărată dispută despre originea acestei plante înrudite cu varza şi broccoli şi extrem de adaptabilă şi vivace. Cei mai mulţi cer­cetători susţin că ridi­chile ar fi originare din bazinul Mă­rii Mediterane şi al Mării Negre, dar sunt dovezi şi despre existenţa lor din timpuri străvechi, în China sau în India. Cert este că ridichea nu conteneşte să-i uimească pe cer­cetători, în primul rând cu vitali­tatea sa extraordinară. Practic, nu există legumă care să răsară şi să se maturizeze mai repede decât ea. De aceea, denumirea sa ştiinţifică este Raphanus sativus, raphanus în­sem­nând "ceva ce apare devreme", iar sativus, "comestibil". Apoi, ri­dichea secretă substanţe antiinfec­ţioase atât de puternice, încât, prac­tic, e ferită de boli, iar rezistenţa sa la temperaturi scăzute este proverbială. În ce priveşte efectele sale terapeutice, ele sunt atât de puternice, încât un vechi proverb chi­nezesc spune: "Bea iarna ceai verde fierbinte, iar pri­măvara mănâncă ridichi crude şi nu vei avea nevoie de doctor!".

O farmacie într-o legumă

Aproximativ 90% din alcătuirea plină de prospe­ţime a unei ridichi este apă, restul fiind constituit dintr-un amestec uimitor de puternic de vitamine, mine­rale şi diverse principii active. Cea mai mare pondere o are vitamina C, o legătură de ridichi asigu­rând mai mult de un sfert din necesarul zilnic. Ri­dichea conţine, însă, şi cantităţi semnificative din vita­minele complexului B (B1, B2, B6, B9), vita­mi­nele A sau E. Apoi, ridichile conţin potasiu, magne­ziu, cantităţi mici de fier, mangan şi cupru biologic. Însă cele mai importante substanţe ale ridichii sunt cele care îi dau mirosul uşor înţepător şi gustul picant, care sunt un formidabil antibiotic, detoxifiant şi antio­xidant. Înain­te de a afla ce fac aceste medicamente conţinute de ridichi, să aflăm câteva lucruri despre adminis­trarea lor.

Preparate din ridichi

De la bun început trebuie spus că nu doar rădăcina acestei plante este utilă în terapie, frunzele şi chiar seminţele sale fiind, la rândul lor, nişte remedii redu­ta­­bile. Ce-i drept, rădăcina are cele mai multe utili­zări, motiv pentru care vom şi începe prin a vorbi des­pre ea:

Rădăcina de ridiche

Se consumă după spălarea atentă şi curăţarea de eventualele părţi stricate, dar fără a fi cojită. Pentru a obţine efecte vindecătoare, este necesar să consu­măm minimum 100 de grame din această legumă zilnic, adică măcar patru ridichi mari şi cât mai proas­pete pe zi. Durata unei cure de ridichi este de minimum 3 săptămâni, limită maximă neexistând. Rădăcina poate fi consumată simplă, tăiată felii şi presărată cu puţină sare, suc de lămâie şi ulei de măs­line, ori adăugată în salată.
Sucul obţinut prin centrifugare se consumă în ames­tec cu cel de morcov, în proporţia de 1:10, şi se administrează imediat după stoarcere, deoarece vite­za sa de oxidare este foarte mare.

Frunzele de ridiche

Se consumă doar cele tinere, foarte fragede, de o culoare verde vie, care vor fi spălate, tăiate mărunt şi adăugate în salate sau în ciorbe. Ca şi rădăcinile, frun­zele de ridiche conţin cantităţi importante de vitamina C, la care se adaugă o extraordinară bogăţie în clo­rofilă - substanţă cu puternice efecte detoxifiante, antivirale şi anti­mutagene. Se pot consuma ală­turi de verdeţurile consacrate, cum ar fi leuşteanul, pătrun­jelul, mărarul etc.

Seminţele de ridiche

Efectele lor în administrarea internă sunt prea puţin cunoscute, în schimb, aplicarea lor externă are o tradiţie milenară. Pulberea de seminţe de ridiche se presară pe rănile infectate, fiertura lor se aplică pe infecţiile fungice, iar maceratul în oţet se foloseşte pen­tru tulburările de pigmentaţie sau cancerul de piele.