O şcoală doctorală internaţională, înfiinţată la Sibiu în colaborare cu Sorbonne Nouvelle
Reprezentanţii Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS) şi cei ai Universităţii Sorbonne Nouvelle au semnat, luni, un acord de cooperare pentru înfiinţarea primei şcoli doctorale internaţionale din România, patru persoane urmând să primească burse pentru a se specializa în artele spectacolului.
Rectorul ULBS, Ioan Bondrea, şi directorul Şcolii Doctorale de Arte şi Media de la Universitatea Sorbonne Nouvelle, Catherine Naugrette, au semnat, luni, la sediul Rectoratului universităţii din Sibiu un acord de cooperare pentru înfiinţarea unei platforme de doctorate în artele spectacolului, potrivit mediafax.
Documentul a fost semnat şi de directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, Constantin Chiriac.
La finalul evenimentului, semnatarii acordului de cooperare au afirmat că documentul consfinţeşte înfiinţarea "primei şcoli doctorale internaţionale din România".
Constantin Chiriac a menţionat că, în urma deschiderii acestei platforme de doctorate, patru persoane care vor fi atent selecţionate vor beneficia de burse de la diferiţi sponsori pentru a se specializa în "Artele spectacolului. Management cultural".
"Va exista o selecţie internaţională a doctoranzilor, care trebuie să aibă un CV impresionant. De asemenea, ei vor trebui să depună un proiect şi să aibă un interviu cu cei care vor conduce această platformă de doctorate", a afirmat Chiriac.
La rândul său, Catherine Naugrette a declarat că Sibiul întruneşte, datorită existenţei ULBS şi a Festivalului de Teatru, elementele necesare pentru deschiderea unei platforme doctorale "de calitate".
Catherine Naugrette va conduce platforma de doctorate de la Sibiu, care, potrivit rectorului ULBS, va fi funcţională din anul universitar 2014 - 2015.
"Acordul care a fost semnat de către noi urmează să stea la baza întocmirii unui dosar care va fi trimis la Ministerul Educaţiei pentru aprobare. Aceste demersuri nu vor pute fi finalizate până în toamnă, aşa că platforma va fi funcţională din anul universitar viitor", a declarat Ioan Bondrea.