O sculptură a lui Brâncuși își caută cumpărător. Câţi bani vrea proprietarul

| 23 apr, 2014

De 107 ani, “Cumințenia Pământului” își țese neîncetat firul tumultoasei povești. După nenumărate peripeții, din care a ieșit cu picioarele sparte, sculptura lui Constantin Brâncuși a revenit proprietarilor de drept care au dat-o în grija Muzeului Cotroceni, unde este expusă de la sfârșitul anului 2012.

Ca o ironie a sorții, opera a ajuns tot într-o instituție publică, după ce familia moștenitoare s-a luptat zeci de ani ca să o recupereze din mâna statului.

Evaluată la o sumă cuprinsă între 15 și 30 de milioane de euro, proprietarii se tem să o ia acasă. Așa au decis să o adăpostească la Cotroceni, până îi vor găsi un cumpărător pe mâna căruia să o lase, dar mai ales dispus să se supună hățisurilor legislative cu care a fost împovărată opera de artă, devenită bun de patrimoniu.

Sculptată de Constantin Brâncuși în 1907, care o vinde ulterior bunului său prieten, inginerul - arhitect Gheorghe Romașcu, opera a avut nevoie de aproape 60 de ani ca să se întoarcă la proprietarii de drept. În procesul cu statul român, care a durat zece ani, au murit de bătrânețe avocați, martori și chiar una dintre cele două fiice ale lui Gheorghe Romașcu, moștenitoarele sculpturii.

În cele din urmă, s-a făcut dreptate, iar “Cumințenia Pământului” a revenit irevocabil, în 2010, moștenitorilor celui care a cumpărat-o de la Constantin Brâncuși, în 1910. Întreaga poveste, demnă de un scenariu de film, a fost spusă pentru Yahoo! News de nepotul lui Romașcu, Dinu Viloiu, fost regizor de studio în cadrul Televiziunii Române.

Mai multe pe yahoo.ro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ