O statuie a lui Gandhi va fi ridicată la Londra în faţa parlamentului britanic
O statuie a lui Gandhi, importantă figură a independenţei Indiei şi a luptei împotriva prezenţei coloniale britanice, va fi ridicată la Londra, în faţa parlamentului britanic, a anunţat marţi ministrul britanic al finanţelor George Osborne, aflat în vizită în India, relatează AFP.
'În calitate de părinte al ţării democratice cu cea mai numeroasă populaţie, Gandhi trebuie să aibă locul său în faţa 'mamei parlamentelor'. Este o figură de inspiraţie, nu doar pentru Marea Britanie şi India, ci pentru întreaga lume', a declarat Osborne.
Statuia lui va fi ridicată în Piaţa Parlamentului, alături de cele reprezentându-i pe Nelson Mandela, Abraham Lincoln şi Winston Churchill, rivalul său declarat, care a afirmat cândva că speră ca Gandhi să moară în greva foamei, descriindu-l ca pe 'un fachir pe jumătate-gol'.
'Sper că acest nou memorial va fi un omagiu adus memoriei sale în Marea Britanie şi un monument permanent al prieteniei noastre cu India', a adăugat ministrul britanic de finanţe.
George Osborne, însoţit de ministrul afacerilor externe William Hague, urmează să se întâlnească cu noul şef al guvernului indian Narendra Modi ca parte a vizitei lor de două zile ce are drept scop consolidarea relaţiilor economice dintre cele două ţări şi a prezenţei britanice pe piaţa indiană.