O televiziune deținută de Realitatea Media și-a întrerupt emisia
Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, a declarat că Societatea Realitatea Media SA, care deţine licenţa audiovizuală a The Money Channel, a notificat CNA privind întreruperea emisiei pentru probleme tehnice, începând din 1 aprilie.
"Au notificat că întrerup emisia pentru probleme tehnice 90 de zile, începând cu 1 aprilie, dar în condiţiile în care le expiră licenţa în 25 aprilie", a declarat Laura Georgescu.
Cozmin Guşă, acţionar al societăţii Realitatea Media SA, a refuzat să facă vreo precizare despre The Money Channel până după Paște.
Licența postului The Money Channel va expira pe 25 aprilie și acest lucru înseamnă închiderea post TV, dacă nu este depusă în termenul legal, la Consiliul Naţional al Audiovizualului, o solicitare de prelungire a respectivei licenţe şi în absenţa unei decizii a CNA privind prelungirea licenţei.
Aflată în insolvenţă din septembrie 2011, televiziunea The Money Channel a funcţionat în baza unui parteneriat pe care Realitatea Media SA l-a avut cu omul de afaceri Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România, care a încercat la începutul anului 2014, fără succes, să obţină o licenţă de la CNA pentru a-şi lansa propria televiziune de business şi lifestyle, cu denumirea TV Life.
Licenţa audiovizuală a postului The Money Channel este deţinută de societatea Realitatea Media SA, care deţine şi licenţa televiziunii de ştiri Realitatea TV.