Nu vei mai folosi STANIOL şi FOLII DE ALUMINIU după ce vei afla ASTA

| 19 ian, 2014

Aluminiul este un metal omniprezent pe Terra, e folosit și în industria alimentară, ca aditiv, în medicamente (antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat), în produsele de larg consum, exista în aer și în apă.

În ultima vreme specialiștii au constatat o concentrație crescută de aluminiu în organismul oamenilor, mai ales al copiilor, intoxicarea putând ajunge săptămânal la 2-3 miligrame de aluminiu pe kilogram, în condițiile în care cantitatea tolerabilă este de cel mult un miligram. În timp, expunerea la aluminiu duce inevitabil la demenţă.

Ce putem face noi pentru a sta cât mai departe de aluminiu?

În primul rând trebuie să scăpăm de toate ustensilele, tacâmurile şi recipientele de aluminiu din bucătărie, să consumăm apă îmbuteliată cu conţinut scăzut din acest metal,  să renunţăm definitiv la ambalarea alimentelor în staniol şi folii de aluminiu, să evităm aspirina pe cât posibil, să nu mai cumpărăm conserve, bere şi răcoritoare la DOZĂ, să refuzăm mâncarea la caserole tapate cu aluminiu.

Pare imposibil, dar veţi vedea că aceleaşi alimente există şi în ambalaje de sticlă sau carton. Cât despre celelalte obiecte care ne înconjoară, eliminaţi-le pe cele inutile.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 ian, 2014
Mihai Viteazu
daca sectionati cutiile de bauturi (lapte, frucye) din carton veti descoperi inauntru nelipsitul strat de aluminiu. Taranii aduc laptele la cisterna in ghiumuri de aluminiu. Apa de la robinet ajunge acolo prin tevi de plastic care au nelipsitul strat de aluminiu. Pot sa mai dau vreo 20 de exemple.
20 ian, 2014
Vali
Felicitari, Luiza Popa! Scrii mereu articole interesante si educative.
Comentariile negative sunt scrise de invidiosi si rauvoitori.
Iti doresc sa fii inteleapta!
19 ian, 2014
superstar
alumina
Luiza tu ar trebui sa incetezi sa mai folosesti prezervativele de aluminiu! Natural ca la mama natura, cu manuta si cu gurita si ai sa ajungi departe!
19 ian, 2014
COSTEA
ARTICOL
ARTICOL DE UMPLUTURA..AIA NU E BUNA ASTA NU STIU CE ARE..UNII ZIARISTI AU LIPSA DE SUBIECTE CA DOAR NU A MURIT DRAGUSANCA..
19 ian, 2014
dinu
al
Si ce am aflat nou ? invatati oameni buni sa scrieti un articol !

Da, Luiza stiu ai citit comentariul si te gandesti : "Da ` ce are articolul meu ?" - Asta e problema, nu are nimic !

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ