ȘOC. Alina Mungiu găsește o căruță de argumente pro Ponta și niciunul pro Iohannis
Într-un exercițiu publicistic, reprezentanta societății civile, Alina Mungiu Pippidi îl desființează pe Iohannis despre care recunoaște că nu este foarte bine pregătit pentru funcția de președinte și că nu are foarte multe calități.
Obiectivul editorialului semnat Alina Mungiu este să-i înspăimânte puțin pe followeri de mandatul prezidențial al lui Ponta. Totuși pentru a ajunge la catarsis-ul că Ponta este rău, editorialista trece prin mai multe etape, dintre care, una este deosebită, etapa recunoașterii meritelor lui Victor Ponta.
”Te plictiseşte propaganda băsistă care îţi spune că PSD e cel mai corupt partid, când ştii că toate partidele sunt deopotrivă de corupte? Aşa e: nici eu nu cred că PSD e cel mai corupt partid” spune Alina Mungiu. ”Are dl. Ponta forţa să reziste la presiunea acestor oameni (din PSD), dacă va fi ales preşedinte?” a continuat analista politică.
Adevărul este că Victor Ponta a rezistat, din poziția privilegiată de putere în care s-a aflat, la conducerea celui mai puternic partid și la conducerea Guvernului, la orice posibilă tentativă de a opri asaltul justiției asupra politicienilor, până la urmă din toate partidele. Vezi cazul Hrebenciuc.
Cu alte cuvinte Alina Mungiu Pippidi recunoaște că propaganda băsistă există și face din lucruri banale drame naționale. Alina Mungiu Pippidi recunoaște că Iohannis nu este prea pregătit, iar singura calitate pe care i-o găsește, cu greu, primarului Sibiului este că a făcut din Sibiu un oraș frumos. Un CV totuși cam irelevant pentru postul vizat de președinte.
Editorialista spune verde în față că Ponta nici nu va scoate România din UE, nici nu va da drumul zburdalnicilor din pușcării să iasă și nici nu va duce România lângă China.
În final, indiferent de structura discursivă din articolul publicat și semnat de Mungiu, reiese ideea că Iohannis nu are atât de multe calități prezidențiale ca Ponta. Interesant nu?