Odobescu: România sprijină ferm un acord pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi cu Republica Moldova
România sprijină ferm obţinerea unui acord politic pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE atât cu Ucraina, cât şi cu Republica Moldova, plecând de la recomandările Comisiei Europene, a declarat, luni, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.
Şefa diplomaţiei române a participat la Consiliul Afaceri Externe de la Bruxelles.
Ea a susţinut o decizie în ceea ce priveşte parcursul european al statelor din vecinătatea României.
"Majoritatea covârşitoare a statelor membre a admis că această decizie este una extrem de importantă, mai ales în contextul geopolitic actual. Continuă demersurile diplomatice, discuţiile diplomatice, pentru a încerca să obţinem o decizie pozitivă la sfârşitul acestei săptămâni, la Consiliul European din decembrie", a arătat Luminiţa Odobescu.
Începerea negocierilor cu Ucraina, a punctat Odobescu, "este un subiect de negociere, care va fi discutat în continuare, la cel mai înalt nivel, de liderii europeni, la Consiliul European de la sfârşitul acestei săptămâni".
De asemenea, ea a amintit că România a susţinut şi continuă să susţină parcursul european al Republicii Moldova "nu numai la nivel politic, dar şi la nivel practic".
"La nivelul Ministerului de Externe suntem în strânsă coordonare cu colegii noştri", a subliniat ministrul, vorbind de asistenţă şi sprijin în ceea ce priveşte procesul de aderare şi de cursuri de pregătire.
"Acest lucru va continua, pentru că este important, iar unul din subiectele comune de interes este consolidarea capacităţii administrative a Republicii Moldova, tocmai pentru a se pregăti în lansarea negocierilor de aderare, care nu vor fi simple, dar suntem alături de ei", a arătat Luminiţa Odobescu.
Ministrul a vorbit şi de perspectiva ţării noastre, care a experimentat drumul european şi a înţeles importanţa continuării reformelor.
"În ciuda dificultăţilor cu care se confruntă, atât Ucraina cât şi Republica Moldova, într-o perioadă scurtă de timp au reuşit să adopte reforme substanţiale, care trebuie să fie recunoscute. De altfel, au fost recunoscute de către Comisia Europeană şi de către statele membre, iar Comisia Europeană, pe baza acestor reforme, a recomandat statelor membre deschiderea negocierilor de aderare", a arătat ministrul de Externe.
Ea a subliniat că "România este un avocat atât al parcursului european al statelor din Balcanii de Vest, dar şi al statelor din Parteneriatul Estic".
"Nu considerăm că există o concurenţă. Ambele procese sunt extrem de importante pentru România şi evident pentru Uniunea Europeană, de aceea angajamentul nostru este în egală măsură atât pentru Ucraina şi Republica Moldova şi Georgia, pe de o parte, cât şi pentru partenerii noştri din Balcanii de Vest. Pentru Uniunea Europeană este extrem de important, în acest context dificil de securitate să rămână prezentă şi politica de extindere a arătat întotdeauna că poate produce rezultate pozitive nu numai prin împărtăşirea valorilor, dar şi prin reformele şi prin apropierea firească, ca membri ai aceleiaşi familii, până la urmă, în Uniunea Europeană", a evidenţiat Luminiţa Odobescu.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x