Oferta Elenei Udrea: forme fără fond în politica dâmbovițeană
În timp ce opoziția din jurul lui Blaga și Predoiu începe să-și cristalizeze opțiunile legate de o strategie viitoare, purtând un dialog pe teme economice oricât de incipient cu guvernul condus de Victor Ponta, oastea de strânsură a traseiștilor, ajunși mărunțiș politic zornăitor prin buzunarele președintelui, se revoltă. Chipurile pentru că printr-un dialog pe teme economice PDL ar legitima guvernul USL.
Și noi care ne imaginam până acum că ăsta este rostul electoratului, să legitimeze pe unii sau pe alții, cum a fost de pildă cu ocazia alegerilor de anul trecut când USL a fost legitimată de electorat printr-un procent de 70%. Desigur că nepoțeii populari ai celui mai impopular președinte din 1989 încoace sunt de altă părere, elitiști cum îi știm. Pentru domniile lor, rostul existenței cetățenilor acestei țări este unul singur: să se prezinte entuziast și în număr cât mai mare la băile de mulțime organizate spre satisfacția personală a jupânului de la palat.
Opinie separată, cum altfel, face în această dispută Elena Udrea. Deși este prezentă fizic în PDL, Udrea maschează cu greu că-i cu sufletul în PMP. Sedusă de gărgăunii prezidențiali legați de viitorul său politic și abandonată de orice urmă rezonabilă de rațiune, diva de odinioară a înțeles din discursul lui Victor Ponta doar ce o doare pe ea cel mai tare. USL-istul acesta morocănos s-a legat de dreptul ei sacrosant de a se afișa cât mai golaș cu putință . Ca atare și exasperată probabil de orice referiri economice pe care le percepe inevitabil la fel de plictisitoare precum subiectul președinției norvegiene, Elena Udrea a mai făcut o nefăcută, postând pe pagina sa de Facebook poza premierului cu soția și copiii minori într-o piscină dintr-o vacanță estivală. Reproșul țățesc se referă probabil la faptul că premierul nu a intrat în apă îmbrăcat la costum, sau că nu și-a încheiat piscina până sub gât. Fie vorba între noi, cât e de greu să vezi diferența între familia premierului și Udrea frăsuindu-se în bikini săi leopard și lăudându-se că a slăbit zece kilograme, de parcă ar mai interesa pe cineva întreg la minte din țara asta că diva de altădată vrea cu orice preț imposibilul, adică să-și retrăiască adolescența pierdută. Elena Udrea pesemne nu cunoaște gluma pe care o știa orice fotograf, încă de pe vremea când blonda se poza cu mopul, mătura și andrelele: o femeie goală este nud, aceeași femeie goală dar cu sandale este pornografie. Diferența colosală de mesaj dintre imaginile estivale în care apare atât premierul cât și Elena Udrea o reprezintă familia premierului. Orice persoană cu o minimă cultură și intuiție politică poate înțelege acest detaliu, nu și Elena Udrea...
Nu ne rămâne decât să constatăm că, în ceea ce o privește pe Elena Udrea, e loc mereu de mai rău. Această viitoare fostă starletă a scenei politice românești, obsedată pe vremuri să dezmintă originea de Pleșcoi și-a comutat în prezent preocupările spre valorificarea extremă a unui capital fizic trecător. Ori dacă Elena Udrea insistă că mai are ceva de oferit electoratului și anume politic, nu vizual, lucrurile se vor clarifica cât mai curând, în perspectivă. Pe măsură ce bărbații influenți din spatele său dispar unul câte unul, ireversibil, Elena Udrea ne apare tot mai golită de conținut. Tare mă tem că din 2014 încolo o simplă pereche de bikini de un gust îndoielnic și o sârbă țopăită filmată în șopron nu vor mai fi de ajuns pentru a compensa incredibila sa inadecvare și cumplita sa nepricepere în domeniul politic. Ar fi prea frumos dar cu atât mai conform cu ironia sorții ca însuși premierul Victor Ponta să ajungă s-o întrebe la un moment dat, în viitor, pe această distinsă neavenită în ale politicii despre scopul și durata vizitei sale în Parlamentul României.