Șoferul mașinii cu număr anti-PSD scapă de acuzații. Dosarul va fi clasat

| 03 aug, 13:08

Dosarul deschis pe numele șoferului mașinii cu număr anti-PSD, Răzvan Ștefănescu, va fi clasat, informează Digi 24. În același timp, șeful IGPR a dispus declanșarea unei anchete interne.

”Având în vedere interesul public major în ceea ce privește circulația pe drumurile publice din România a unui autoturism înmatriculat în Suedia, Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) este abilitat să comunice următoarele: În conformitate cu ultimele precizări primite pe canalele de cooperare polițienească internațională, Poliția Română va preda autorităților suedeze numerele de înmatriculare personalizate, cu conținut obscen, ridicate la data de 31 iulie 2018, întrucât acestea au fost retrase de către emitent. Cu respectivul autoturism se poate circula numai cu utilizarea numerelor de înmatriculare permanente”, au precizat reprezentanții IGPR, printr-un comunicat de presă, informează și Mediafax. 

Sursa citată a mai precizat că, „referitor la modul eronat” în care Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a argumentat din punct de vedere juridic aplicarea, în acest caz, a Convenției de la Viena, din anul 1968, inspectorul general al Poliției Române a dispus deja declanșarea unor verificări, la finalul cărora vor fi luate măsurile legale care se impun și vor fi aduse, de îndată, la cunoștința opiniei publice.  

„În ceea ce privește dosarul penal instrumentat în prezent, în cursul zilei de astăzi, Brigada de Poliție Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București va propune unității de parchet competente soluția de clasare a cauzei”, mai arată IGPR.


Avocatul lui Răzvan Ștefănescu, șoferul mașinii cu număr anti-PSD, declara vineri că nicio probă din dosarul penal deschis pe numele clientului său nu arată vreo culpă a acestuia.

Răzvan Ştefănescu, în vârstă de 45 de ani, a intrat în România pe data de 17 iulie, prin Vama Nădlac, cu o maşină cu numere de înmatriculare conţinând un mesaj obscen la adresa PSD. Mesajul a devenit în scurt timp viral, iar bărbatul s-a plimbat în întreaga ţară. Timp de zece zile, bărbatul a fost oprit în trafic de patru ori de Poliţie, în judeţele Olt, Hunedoara şi Dolj. 

Abia ultima dată, luni dimineaţa, poliţiştii l-au oprit în Capitală şi i-au reţinut plăcuţele de înmatriculare şi permisul. Motivul: românul nu avea dreptul să circule cu acele numerele preferenţiale, obţinute în Suedia, pe teritoriul României. Totuşi a fost nevoie de două săptămâni pentru ca Poliţia să stabilească acest lucru, perioadă în care oficialii de la Bucureşti au corespondat cu autorităţile suedeze.  

Poliţia Rutieră a anunţat că maşina cu plăcuţe M...PSD a fost oprită de patru ori în trafic de Poliţie, începând cu data de 17 iulie, atunci când a intrat în ţară pe la Vama Nădlac, dar abia acum autorităţile au avut toate răspunsurile din partea autorităţilor suedeze. Potrivit Poliţiei Rutiere, maşina a fost oprită în trafic în ultimele două săptămâni pe raza a trei judeţe Hunedoara, Dolj, Olt şi apoi în Capitală. "În momentul în care a intrat în ţară (n.r.: 17 iulie 2018) îndeplinea condiţiile.

Ulterior, verificările le-am făcut noi. Este o situaţie inedită", a declarat şef director adjunct al Direcţiei Rutiere din Cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Marian Badea. Brigada Rutieră transmite că a fost întocmit dosar penal pe numele lui Răzvan Ştefănescu, românul care conduce maşina M...E PSD, pe motiv că automobilul nu are drept de circulaţie în ţară cu acele plăcuţe, iar Biroul Interpol Stockholm a anunţat că numerele sunt valabile doar pe teritoriul Suediei.  

Pe de altă parte, românul, care a rămas luni fără permis şi plăcuţe, susţine că a mai fost oprit de patru ori de Poliţie, dar a fost lăsat să plece fără probleme. Omul cataloghează gestul ca fiind hărţuire.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ