Oficial al Ambasadei SUA: Îi rog pe români să solicite mai multe informaţii de la autorităţi
Însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, Dean Thompson, i-a rugat pe români să solicite mai multe informaţii de la autorităţi şi să-şi valorifice experienţele, subliniind că în SUA Guvernul oferă americanilor "puterea de a contribui la serviciile publice".
"Mult timp, autorităţile au păstrat multe informaţii pentru uz propriu. Însă de-a lungul timpului, metodele de strângere a informaţiilor şi modalităţile prin care acestea pot fi accesate au devenit mult mai sofisticate. În prezent, Guvernul SUA colaborează cu parteneri din întreaga lume, inclusiv cu România, pentru a asigura accesul la informaţii guvernamentale, prin intermediul Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă. Rezultatele obţinute până în prezent au fost de-a dreptul revoluţionare", a declarat, vineri, însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, la conferinţa Open Data Day, cu ocazia celebrării Zilei Internaţionale a Datelor Deschise.
Diplomatul american a povestit că Guvernului SUA oferă americanilor din toate regiunile "puterea de a contribui la serviciile publice".
"Cercetătorii amatori îi ajută pe oamenii de ştiinţă preocupaţi de mediu să urmărească adaptarea copacilor la schimbările climatice urmărind atent când înmuguresc copacii primăvara. şi când frunzele îşi schimbă culoarea toamna. Cercetătorii amatori au creat platforme pe care se adună informaţii despre izbucnirea şi extinderea bolilor sau despre alunecări de teren, unde se emit avertismente despre medii de răspândire a bolilor şi cauzele alunecărilor de teren. «Cetăţenii arhivari» au crescut gradul de acces la istoria americană prin transcrierea a peste 132.000.000 de nume din documentele scrise de mână ale recensământului din 1940. Utilizatorii de internet asigură viteză mai mare la conectare în întreaga ţară, furnizând rezultatele testelor de viteză a conexiunii lor la internet", a spus Thompson.
El a mai spus că, pentru a încuraja creativitatea, Guvernul SUA foloseşte premii, crowdsourcing şi rezultatele activităţilor de cercetare ştiinţifică efectuate de amatori pentru a promova priorităţile naţionale, colaborând cu societatea civilă, inclusiv cu companii, universităţi, fundaţii, ONG-uri şi publicul larg.
Însărcinatul cu afaceri al SUA i-a încurajat pe români să-şi valorifice propriile lor cunoştinţe şi experienţe, precizând că există deja "exemple excelente" în acest sens, precum românii care şi-au dedicat vieţile deschiderii arhivelor Securităţii şi aducerii la lumină a trecutului pentru ca acesta să nu se repete într-o Românie liberă şi democratică.
"Pe măsură ce Departamentul pentru Servicii Online şi Design al Guvernului României continuă să ofere acces la informaţii, există un imens potenţial pentru servicii mai bune, tranzacţii mai transparente şi chiar oportunităţi economice extinse. Aceasta este reţeta creării de noi tipuri de locuri de muncă şi generării de creştere economică. Aşadar, astăzi aş vrea să rog pe toată lumea să solicite mai multe informaţii de la autorităţi, iar apoi să-şi asume responsabilitatea de a găsi modalităţi de a folosi acele informaţii în beneficiul tuturor cetăţenilor români", a afirmat Dean Thompson.