Olguţa Vasilescu: De la 1 ianuarie 2018 absolut TOATE SALARIILE vor creşte cu 25%

| 25 apr, 10:10

Toate salariile bugetarilor vor creşte 25% de la 1 ianuarie 2018, a anunţat luni, la TVR1, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu.

"De la 1 ianuarie absolut toate salariile vor creşte cu 25%, după care, ce este în plată în acel an şi ce au în Legea salarizării în căsuţă, pentru că pe fiecare ocupaţie este o căsuţă cu salariul la care trebuie să ajungă în 2022, deci 2019, 2020, 2021 şi 2022, se împarte câte o pătrime în fiecare an", a spus Lia Olguţa Vasilescu. 

Ministrul Muncii a afirmat că în prezent întreg sistemul de salarizare din România necesită 63,5 de miliarde de lei, iar la această sumă se va adăuga 32 de miliarde de lei până în 2020, iar o creştere de 10 miliarde pe an este suportabilă de la buget. 

"Noi ne-am făcut foarte bine nişte calcule şi iată că prognozele pe care la avem după primele trei luni de guvernare sunt chiar mai optimiste decât noi am considerat că se va întâmpla. De altfel, efectul pervers al creşterii salariilor este tocmai faptul că se vor colecta mai mulţi bani la bugetul de stat şi pot să vă spun că pentru anul 2018 toate creşterile de pensii şi de salarii, inclusiv cele adoptate până în prezent, vor totaliza un efort bugetar de 16 miliarde de lei, 10 sunt pe salarii plus 6 pentru pensii, iar banii vor veni din următoarele surse: 3,5 miliarde contribuţiile aferente creşterii salariilor cu 10 miliarde de lei. De unde aceşti bani? Pentru că aveţi 35% din 2018 partea de contribuţii. Deci din 10 miliarde pe care îi plăteşte statul, 3,5 miliarde lei se întorc înapoi la stat", a declarat Lia Olguţa Vasilescu. 

Ministrul Muncii a spus că la acestea se adaugă 2,7 miliarde de lei efectul de runda a doua a celor 12,5 miliarde de lei intraţi în economie, respectiv a salariilor fără contribuţii. 

"În momentul în care cresc salariile automat creşte şi consumul pentru că ele nu cresc de o asemenea manieră încât dumneavoastră să vă duceţi şi să vă cumpăraţi yacht-uri sau eu ştiu ce maşini de lux sau castele. Dumneavoastră veţi introduceţi aceşti bani în consum, în haine, în mâncare, iar toate aceste lucruri duc la efectul de runda a doua care înseamnă iarăşi taxe şi impozite colectate către stat", a mai menţionat Lia Olguţa Vasilescu printre surse. 

De asemenea, acesta a mai spus că o sumă de 1,8 miliarde de lei va veni de la majorarea salariului minim pe economie, fapt care va genera contribuţii la bugetul de stat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ