Olguţa Vasilescu: Inechităţile din legea pensiilor se pot corecta printr-o legislaţie nouă

| 21 aug, 14:53

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a afirmat, luni, în urma întâlnirii cu sindicaliştii Confederaţiei SindicaleNaţionale Meridian, că legea pensiilor are multe inechităţi care pot fi reglate doar printr-o nouă legislaţie.

„Avem de-a face cu o lege a pensiilor care are multe inechităţi. De-a lungul timpului s-a încercat în Parlament repararea acestor inechităţi. Totul se poate regla numai printr-o lege nouă. Ne gândim la o legislaţie pe pensii care să corecteze inechităţile”, a spus Vasilescu, în urma întâlnirii cu membrii Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian (CSN Meridian).

La rândul lor, reprezentanţii Confederaţiei au cerut eliminarea pensiilor speciale

„La întâlnire au venit oameni din minerit, păduri, transporturi, ape şi au cerut doamnei ministru să se termine cu pensiile speciale. Să facem o lege ca pensiile speciale să dispară. Ce doreşte şi opoziţia şi puterea din Valea Jiului este ca celor mulţi să li se mărească pensia şi să fim mai atenţi cu cei mulţi.(...) Minerii ar dori să se calculeze pensiile în funcţie de contribuţia pe care au avut-o de-a lungul timpului. Unii până în 2011 aveau o pensie, iar alţii au altă pensie după 2011”, a explicat preşedintele CSN Meridian, Ion Popescu.

Liderii Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian au avut, luni, o întâlnire de lucru cu ministrul Muncii, în cadrul căreia a fost analizată situaţia din mai multe sectoare, respectiv minerit, transporturi, administraţie, poliţie, silvicultură, cultură şi mass-media.

Tag-uri: olguta vasilescu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ