Olimpiada de Fizică: Elevii români au obţinut cinci medalii şi locul I în Europa

| 21 iul, 2014

Elevii români au obţinut cinci medalii şi locul I în Europa la Olimpiada Internaţională de Fizică ce s-a desfăşurat în Kazahstan, la Astana, în perioada 13-21 iulie, informează Ministerul Educaţiei Naţionale.

Olimpicii români au obţinut două medalii de aur, două medalii de argint şi o medalie de bronz. Datorită acestui rezultat, România s-a clasat pe primul loc în Europa şi pe locul 10 la nivel mondial, fiind printre puţinele echipe ai căror componenţi au fost medaliaţi 'in corpore'.

Medaliile de aur au fost cucerite de Cristian Alexandru Frunză (clasa a XI-a), distins cu aur şi la ediţia precedentă, şi Ştefan Eniceicu (clasa a X-a). Medaliile de argint au fost obţinute de Denis Turcu (clasa a XII-a), laureat cu argint şi anul trecut, şi Tudor Creţu (clasa a X-a). Gabriel Găitan (clasa a XII-a) a intrat în posesia medaliei de bronz. Toţi elevii provin de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

A 45-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Fizică a reunit peste 190 de concurenţi din 48 de ţări.

Delegaţia României, condusă de Adrian Dafinei, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti, şi însoţită de Sebastian Popescu, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Fizică a Universităţii 'A.I. Cuza' din Iaşi, revine în ţară luni seară pe Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă'.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ