Oltchim așteaptă să fie preluată de azerii de la Socar. Va fi gata într-o lună

| 27 iun, 2013

Pregătirile pentru preluarea Oltchim de către compania petrolieră Socar vor fi gata în maxim o lună, dacă societatea din Azerbaidjan este interesată, a declarat joi avocatul Gheorghe Piperea, partener coordonator la Rominsolv, administratorul judiciar al companiei Oltchim.

'Dacă SOCAR chiar este interesat avem lucrurile pregătite pentru ca preluarea să se facă în maxim o lună şi nu abia în octombrie când se va confirma planul de reorganizare', a spus avocatul Gheorghe Piperea. El a precizat că administratorul judiciar va fi gata până la sfârşitul lunii iulie să pre-vândă Oltchim către SOCAR. 

Piperea a mai spus că această companie din Azerbaidjan este un jucător important, cu resursele necesare şi credibil.

'În ultima perioadă suntem asaltaţi de ofertele unor 'ciudaţi' şi ne-am săturat de aceste oferte aşa că vom închide procedura de preselecţie', a mai spus administratorul judiciar de la Oltchim.

El a mai menţionat că a fost pusă la punct o procedură de pregătire a Oltchim în vederea vânzării, care are o componentă financiară şi una de managment. 

Compania petrolieră Socar ia în calcul posibilitatea de a investi în Oltchim, dar are nevoie de mai multe informaţii despre starea combinatului, a declarat joi vicepreşedintele Socar, Elshad Nassirov, exprimând totodată interesul pentru realizarea unei interconexiuni de gaze între România şi Bulgaria.

'Luăm în calcul aceste proiecte de investiţii - Oltchim, Arpechim - dar avem nevoie de mai multe informaţii', a afirmat Elshad Nassirov într-o declaraţie pentru presa română.

El a făcut parte din delegaţia azeră la întâlnirea premierului Ponta cu prim-vicepremierul de la Baku, Yagub Eyyubov.

Nassirov a mai spus că Socar a fost interesat de Oltchim şi cu câţiva ani în urmă, dar că 'sprijinul deplin al României a venit puţin cam târziu', când compania azeră cumpărase deja o rafinărie în Turcia.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ