Oltchim şi-a redus pierderile cu peste 20% în primul semestru
Oltchim (OLT) a avut în primul semestru pierderi de 147,4 milioane lei, mai mici faţă de cele de 182,2 milioane lei din aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care gradul de utilizare a capacităţilor de producţie a fost de doar 18%, la jumătate faţă de prima jumătate a anului 2012.
Compania de stat din Râmnicu Vâlcea a avut venituri de 239,1 milioane lei, de la 533,9 milioane lei în primul semestru al anului precedent, şi cheltuieli de 386,6 milioane lei, comparativ cu 722,2 milioane lei la 30 iunie 2012.
Combinatul a înregistrat vânzări de 210,5 milioane lei, din care aproape 60% au fost exporturi. Cele mai mari ponderi în totalul vânzărilor au avut produsele de petrochimie (116,7 milioane lei) şi clorosodice (54,6 milioane lei).
Oltchim se află în insolvenţă din luna ianuarie. Privatizarea companiei a eşuat anul trecut, întrucât Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro