Oltchim şi CFR Marfă – ce test a trecut Guvernul USL

Expirarea termenului până la care s-ar fi putut finaliza privatizarea CFR Marfă reprezintă ştirea economică şi politică a săptămânii, la prima vedere fiind un presupus argument împotriva guvernului. În următoarele zile ne putem aştepta, pe lângă moţiunea deja anunţată de PDL, la mai multe critici la adresa Cabinetului Ponta, venite din partea mass-media. În această linie de argumentaţie, ratarea privatizării de la CFR Marfă va fi comparată cu ce s-a întâmplat la Oltchim acum câteva luni, ambele constituind, în opinia opoziţiei, dovezi ale modului iresponsabil în care actuala putere conduce ţara. Aceste argumente sunt valide doar pentru cei care privesc în mod superficial cele două procese de privatizare. Dacă stăm să analizăm ceea ce s-a întâmplat la CFR Marfă şi ceea ce se întâmplă acum la Oltchim, responsabilizarea Executivului nu numai că nu este onestă, dar este şi departe de adevăr.

În primul rând, ambele procese de privatizare s-au desfăşurat la vedere, ajungându-se, în cazul Oltchim, până la televizarea licitaţiei. Guvernul Ponta a încercat în ambele cazuri să găsescă într-un mod transparent cele mai bune soluţii, respectând în acelaşi timp toate prevederile legale în ceea ce priveşte transferul unui pachet majoritar de acţiuni de la stat la un investitor privat. Deşi au existat mai multe contestaţii atât în ceea ce priveşte Oltchim, cât şi în ceea ce priveşte CFR Marfă, de fiecare dată procedurile s-au desfăşurat corect din punct de vedere tehnic, toate prevederile legale fiind respectate.

Când a devenit evident că cei care au câştigat licitaţiile Oltchim şi CFR Marfă nu sunt parteneri responsabili, Guvernul nu a încercat să-şi protejeze imaginea forţând încheierea privatizării. Executivul condus de Victor Ponta nu a încercat nici să prelungească durata procedurii, nici să ofere facilităţi suplimentare celor care trebuiau să cumpere pachetele majoritare de la Oltchim şi CFR Marfă. În schimb, atitudinea Guvernului a fost aceea ca, din moment ce statul şi-a respectat angajamentele asumate, era de datoria lui Dan Diaconescu şi a GFR să facă acelaşi lucru. Ambii investitori nu au fost capabili de la bun început să-şi adauge în portofolii Oltchim şi CFR Marfă, iar intransigenţa Executivului în ceea ce priveşte renunţarea la anumite clauze din contract a scos la iveală acest lucru. În momentul în care a devenit evident că cei care au câştigat licitaţiile nu vor sau nu pot să îşi respecte obligaţiile, atunci Guvernul a considerat că procedura de privatizare trebuie să se reia de la zero, asumându-şi în acelaşi timp şi criticile publice.

Asumarea reluării celor două privatizări constituie în sine o dovadă de responsabilitate, din moment ce Guvernul Ponta transmite mesajul că de acum înainte privatizările se vor face într-un mod riguros şi cu parteneri serioşi. Statul român nu mai trebuie să mai privescă procesul de transformare a companiilor de stat în companii private ca pe un scop în sine, în vederea căruia trebuie făcute orice sacrificii, inclusiv în ceea ce priveşte funcţionarea ulterioară a întreprinderilor implicate. Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, în faţa cărora ne-am angajat să privatizăm Oltchim şi CFR Marfă, nu vor privi cu ochi buni eventuala punere pe butuci a companiilor cumpărate de la statul român. Cu alte cuvinte, miza privatizărilor este aceea de a rentabiliza companiile, iar statul este dator să obţină toate garanţiile necesare astfel încât companiilor aflate pe lista de privatizare să li se asigure perspectiva eficienţei lor pe piaţa, nicidecum dispariţia din peisaj, aşa cum s-a întâmplat în trecut cu alte companii.

Dacă ne uităm la exemplul nefericit cu Oltchim, atunci devine evident că decizia luată luni de Executiv în cazul CFR Marfă a fost una corectă. Oltchim este compania pe care miniştrii democrat-liberali Adriean Videanu şi Ion Ariton au reuşit, între 2009 şi 2011, să o ducă într-o situaţie falimentară. Apoi, actualul Guvern a încercat să privatizeze combinatul vâlcean conform unui calendar neinspirat elaborat în mare parte de fosta putere portocalie. La acest proces a participat şi Dan Diaconescu, patronul de televiziune fiind acceptat la licitaţia pe care a şi câştigat-o, dar în final nu a virat banii promişi. Atunci, Guvernul a decis să nu-i ofere niciun fel de ajutor, începând din nou privatizarea combinatului chimic. Faptul că în privatizarea Oltchim au fost cooptaţi mai mulţi parteneri cu experienţă în domeniu şi că procesul se va încheia după o procedură mai bine gândită arată că Executivul a luat la acel moment decizia corectă, în ciuda criticilor publice.

Similitudinile dintre procesul de privatizare de la Oltchim şi cel de la CFR Marfă sunt evidente. La fel ca şi Dan Diaconescu, Gruia Stoica a afirmat până în ultima zi că are banii, dar că Guvernul nu doreşte finalizarea procedurii. În realitate, nu Guvernul a fost responsabil pentru acest eşec, ci GFR-ul lui Gruia Stoica, adică cel care a făcut mai multe presiuni pentru ca statul să renunţe la o serie de clauze din contract.

În analiza tuturor acestor considerente trebuie avută în vedere şi componenta politică amintită în începutul analizei. Opoziţia a criticat ceea ce s-a întâmplat la Oltchim şi a promis că va depune o moţiune simplă în cazul CFR Marfă. Liderii opoziţiei uită însă că, acum mai bine de un an, privatizarea CupruMin a fost împinsă de la spate până la punctul în care una din cele mai importante resurse naturale era să fie dată pe mâna unei companii conduse de un actor canadian de spoturi publicitare. Probabil că dacă nu ar fi existat la acel moment presiunea publică, guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu ar fi încheiat procesul, felicitându-se pentru această realizare, după care românii ar fi aflat ulterior de falimentul CupruMin. Prin atacurile din prezent, PDL nu face decât să se decredibilizeze, din moment ce democrat-liberalii nu înţeleg că uneori e mai bine să reîncepi o privatizare eşuată decât să încerci din răsputeri să o închei într-o situaţie defavorabilă statului.

A face privatizări de dragul de concretizării lor este o greşeală mai mare decât cea de a menţine companiile în portofolilul statului. O privatizare este un proces complex, de pe urma căruia statul trebuie să obţină beneficii, sub forma sumelor încasate pe acţiuni, prin taxe/impozite ulterioare şi mai ales din perspectiva viitorului angajaţilor care lucrează în respectivele companii. Succesul unei privatizări depinde atât de respectarea reglementărilor cât şi de seriozitatea partenerilor. Realitatea este că, indiferent de ce ar face Guvernul, în opinia adepţilor PDL-ului şi a lui Traian Băsescu nimic nu este bine. Atunci când o privatizare reuşeşte, Victor Ponta vinde resursele strategice ale României, iar atunci când acelaşi proces eşuează, glasurile simpatizanţilor portocalii vorbesc despre un eşec al actualei puteri.