OMS anunţă eradicarea Ebola în Guineea, ţara unde a început epidemia în urmă cu doi ani
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat marţi, într-un comunicat, eradicarea Ebola în Guineea, ţară unde în urmă cu doi ani s-a înregistrat primul caz care a dus la o epidemie ce s-a răspândit în ţările vecine Liberia şi Sierra Leone, transmit AFP, EFE şi Reuters.
De când ultima persoană a fost testată negativ pentru a doua oară în Guineea s-au scurs 40 de zile, adică de două ori perioada de incubaţie a virusului, explică OMS. Ţara "intră acum într-o perioadă de monitorizare intensă de 90 de zile, în scopul de a putea identifica rapid orice caz nou şi a împiedica astfel răspândirea virusului", adaugă organizaţia.
Actuala epidemie provocată de virusul Ebola în Africa, cea mai gravă de la identificarea acestui virus în Africa Centrală în anul 1976, a început la sfârşitul anului 2013 chiar în Guineea, ţară în care a provocat 2.536 de decese din 3.804 de cazuri depistate de îmbolnăvire.
Numărul total al deceselor provocate de această maladie pe continentul african a fost de peste 11.300 de persoane din cele 29.000 de cazuri raportate de îmbolnăvire, bilanţ considerat însă subevaluat de OMS. Victimele au provenit preponderent (99 la sută) din trei ţări vecine: Guineea, Liberia şi Sierra Leone.