OMS: Varianta mai contagioasă Delta a Covid-19 este cea mai rapidă şi puternică de până acum

| 22 iun, 20:29

Varianta mai contagioasă Delta a Covid-19 este cea mai rapidă şi mai puternică de până acum a coronavirusului şi va ”ataca” persoanele cele mai vulnerabile, mai ales în locurile cu rate scăzute de vaccinare, au avertizat luni oficiali ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite CNBC.

 

Delta, identificată prima oară în India, are potenţialul ”să fie mai letală” deoarece este mai eficientă în privinţa modului în care se transmite între oameni şi în cele din urmă îi găseşte pe acei indivizi vulnerabili care se vor îmbolnăvi grav, vor avea nevoie de spitalizare şi ar putea muri”, a afirmat dr. Mike Ryan, director general al programulu ide urgenţe al OMS, într-o conferinţă de presă.
Ryan a spus că liderii mondiali şi oficialii din sectorul sănătăţii publice pot ajuta la protejarea persoanelor cele mai vulnerabile prin donarea şi distribuirea de vaccinuri pentru Covid-19.
”Putem proteja acele persoane vulnerabile, acei lucrători din primă linie”, a spus Ryan, ”şi faptul că nu am făcut-o, aşa cum a spus directorul general (Tedros Adhanom Ghebreyesus), este, din nou şi din nou, un eşec moral catastrofal la nivel global".
OMS a declarat vineri că Delta devine varianta dominantă a bolii la nivel mondial. Luna trecută, agenţia a declarat Delta ”o variantă îngrijorătoare”.
O variantă poate fi etichetată drept ”îngrijorătoare” dacă s-a dovedit a fi mai contagioasă, mai mortală sau mai rezistentă la vaccinurile şi tratamentele actuale, potrivit organizaţiei de sănătate.
Delta înlocuieşte acum Alfa, varianta extrem de contagioasă care a străbătut Europa şi mai târziu SUA la începutul acestui an, a declarat dr. Paul Offit, directorul Centrului de educaţie pentru vaccinuri de la Spitalul de Copii din Philadelphia, într-un interviu recent.
Studiile sugerează că Delta este cu aproximativ 60% mai transmisibilă decât Alfa, care era mai contagioasă decât tulpina iniţială care a apărut în Wuhan, China, la sfârşitul anului 2019.
Delta s-a răspândit acum în 92 de ţări, a declarat luni Maria Van Kerkhove, director tehnic al OMS pentru Covid.
În prezent, Delta reprezintă cel puţin 10% din toate cazurile noi din Statele Unite, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, şi este pe cale să devină varianta dominantă în ţară, potrivit News.ro.
Recent, Delta a devenit varianta dominantă în Marea Britanie, depăşind varianta sa nativă Alfa, care a fost detectată pentru prima dată în ţară toamna trecută.  Varianta Delta reprezintă acum mai mult de 60% din cazurile noi din Marea Britanie.
Oficialii OMS au spus că au existat rapoarte conform cărora varianta Delta provoacă şi simptome mai severe, dar că sunt necesare mai multe cercetări pentru a confirma aceste concluzii. Cu toate acestea, există semne că tulpina Delta ar putea provoca simptome diferite faţă de alte variante.
”Această variantă specială Delta este mai rapidă, este mai puternică, îi va ataca pe cei mai vulnerabili mai eficient decât variantele anterioare şi, prin urmare, dacă există oameni rămaşi nevaccinaţi, aceştia vor fi supuşi unui risc suplimentar”, a mai spus Ryan.

 

Tag-uri: coronavirus, Delta
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ