Omul de afaceri Cătălin Chelu a murit în Iordania

| 08 dec, 2014

Conform unor surse neconfirmate oficial, omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu (47 ani) ar fi decedat luni dimineaţă, la ora 3.00, din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui Chelu ar fi survenit unei îndelungate suferinţe, la capătul a două zile de comă, transmite viata-libera.ro, potrivit romaniatv.net.

Afaceristul suferea de o boală de inimă foarte gravă şi, se pare, era înscris pe o listă de aşteptare pentru un transplant cardiac. Conform unor informaţii neoficiale, locul morţii ar fi Iordania, ţară în care Chelu s-ar fi refugiat după ce a fost condamnat definitiv la şase ani închisoare în dosarul „Mită la MAI".

Familia afaceristului nu a putut fi contactată pentru a confirma sau infirma această informaţie, iar decesul nu a fost încă înregistrat în evidenţele vreunei autorităţi a statului român. În schimb, există informaţii cum că fratele omului de afaceri şi naşul din prima căsătorie al lui Chelu au plecat luni seară către Iordania, pentru a începe procedurile de repatriere a trupului neînsufleţit.

Omul de afaceri Cătălin Chelu a fost dat în urmărire internaţională în septembrie 2014, după ce s-ar fi sustras punerii în executare a condamnării la şase ani de închisoare primite în dosarul "Mită la MAI".

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat, la data de 8 septembrie, pe omul de afaceri Cătălin Chelu la şase ani de închisoare după ce acesta ar fi încercat să mituiască fostul secretar de stat în Ministerul de Interne Dan Valentin Fătuloiu.

Tot atunci, judecătorii l-au condamnat pe Ştefan Niţache la patru ani de închisoare cu executare, iar pe Gabriel Constantinescu şi pe Cristi Antonel Bunu la câte şase luni de închisoare cu suspendare.

După pronunţarea sentinţei, persoanele condamnate fie ar fi trebuit să se prezinte la cea mai apropiată secţie de poliţiei sau să fie ridicaţi de oamenii legii şi duşi în arest.

Cătălin Chelu a fost însă de negăsit. Cătălin Chelu a fost acuzat, în acest dosar, de dare de mită şi cumpărare de influenţă, iar Niţache Ştefan Badea, Cristi Antonel Bunu şi Gabriel Constantinescu, apropiaţi ai omului de afaceri gălăţean, de complicitate la dare de mită.

Cătălin Chelu a fost acuzat că, din august şi până în 12 noiembrie 2010, i-a promis chestorului şef Dan Valentin Fătuloiu suma de un milion de euro.

În schimbul banilor, Fătuloiu - care, potrivit procurorilor DNA, a fost denunţător în acest dosar - trebuia ca, în calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, să „îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv să stopeze prelucrarea în sistem integrat a informaţiilor din dosarele penale având ca obiect infracţiuni comise de către Chelu Cătălin Constantin şi persoanele apropiate acestuia".

 

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ