ONG-urile de mediu, transformate în fabrici de bani de regimul Băsescu

O butadă interbelică făcea trimitere la cum a construit Pamfil Șeicaru clădirea ziarului Curentul, spunând că jurnalismul în România s-a făcut aplicând metoda ”șantajul și etajul”.

Nu numai că această schemă pare să fi supraviețuit, făcând fără problemă un arc peste timp și reînnodând în 1989 firul de unde l-a întrerupt dictatura proletariatului, dar se pare că a reușit și o tranzitare interdisciplinară, fiind preluat de domenii care au prea puțin a face cu jurnalismul. Puțini sunt aceia care și-ar fi imaginat că metoda lui Pamfil Șeicaru va ajunge vreodată să ”producă” în domenii de care celebrul jurnalist nici nu cred să fi auzit vreodată. Un alt jurnalist, de data aceasta contemporan, este vorba de Răzvan Savaliuc, a explicat într-o emisiune de televiziune cum regimul Băsescu a transferat o putere uriașă ONG-urilor de mediu, transformându-le cu intenție sau fără în noile mecanisme de strâns cu ușa, unele dintre ele devenind adevărate fabrici de bani.

Este vorba, desigur, de calitatea procesuală pe care le-a conferit-o OUG 195/2005 prin articolul 20 alin.(6), care stabilește că “Organizațiile neguvernamentale care promovează protecția mediului au drept la acțiune în justiție în probleme de mediu, având calitate procesuală activă în litigiile care au ca obiect protecția mediului”. O putere uriașă, despre care mulți sunt de părere că a fost acordată prematur într-o țară în care, exact ca în perioada interbelică amintită, procesele se lungesc incredibil, făcând astfel posibilă mai degrabă înțelegerea ”amiabilă”, a se citi șantajul prin care o firmă preferă să facă ”sponsorizări” ONG-urilor. Cine nu se pliază, se confruntă cu acțiuni în instanță, lungi, anevoioase și costisitoare. Pe toată durata acestora investiția este blocată. Orice ONG poate face asta, oriunde în România și orice firmă se poate confrunta cu acest risc, mediul de investiții autohton fiind fragilizat până sub cota de avarie: costurile investițiilor cresc, termenele de construcție sunt întârziate, iar mulți investitori preferă să plece din cauza acestor obstacole.

Fabrica de bani odată pornită a conferit o putere uriașă ONG-urilor care profită de calitatea procesuală recent dobândită, acestea au acumulat în ultima perioadă resurse care le permit să angajeze cele mai scumpe case de avocatură pentru cazurile în care sunt implicate în justiție.

Mecanismele acestea, deși sunt prezente și în Europa, funcționează cu totul și cu totul altfel, dacă ar fi să ne gândim numai la durata mult mai scurtă a proceselor, fără a mai aminti experiența și calitatea societății civile.