ONG-urile care sunt împotriva exploatării de la Roşia Montana ignoră problemele oamenilor

Despre Roşia Montană s-au scris suficiente articole încât să umple cel puţin câteva romane fluviu ruseşti. Oricât ai încerca să păstrezi obiectivismul, tratând un subiect atât de alunecos este dificil să nu cazi într-unul din cele două curente care înconjoară problematica exploatării aurului de la Roşia Montană.

Trebuie să încercăm totuşi să vedem exact care sunt avantajele şi dezavantajele începerii exploatării aurifere de către Gold Corp.şi să încercăm, pe cât posibil, să ieşim din logica bun/rău care s-a încetăţenit în ultimii 13 ani în mentalul nostru. Ce s-a întâmplat de fapt - în inconştientul nostru au concurat două seturi de propagandă. Primul set de mesaje a venit din partea organizaţiilor de mediu, anti poluare, bio care cu foarte multă perseverenţă a reuşit să introducă ideea că RMGC este o corporaţie malefică, ce urmăreşte exclusiv obţinerea profitului şi este pregătită să calce, la propriu, pe cadavre pentru a-şi atinge scopul comercial.

Setul de mesaje concurente vine din partea Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Argumentele acestora sunt raţionale, economice dar şi sociale. Pe scurt, RMGC şi-a bazat argumentele în discursul public pe avantajele economice pe care regiunea Roşia Montană dar şi statul român le va avea atunci când exploatarea aurului dar şi a celorlalte metale din mine va începe.

Subiectul este atât de vechi încât publicul este deja polarizat pe aceste două coordonate. Ceea ce trebuie să înţelegem este că cel mai mare conflict are loc între natura celor 2 seturi de mesaje, ONG-urile au un mesaj ecologist şi cultural care se bazează mult mai puţin pe raţiune economică şi mult mai mult de pasiune. RMGC are o componentă puternică raţională în mesaj, avantajele economico-sociale sunt greu de combătut dar, nu neglijează nici impactul emoţional al mesajelor, ne aducem aminte de testimonialele locuitorilor din Roşia Montană, oameni care vroiau să aibă un loc de muncă din care să îşi întreţină familia.

Din 1996 şi până astăzi dezvoltarea conflictului a cunoscut multe etape. ONG-urile sunt cele care au acaparat foarte multă atenţie prin mesajele, uneori violente, lansate atât împotriva autorităţilor cât şi împotriva autorităţilor statului. Acum putem să realizăm că lipsa de acţiune a autorităţilor centrale într-un sens sau altul nu a fost niciodată apreciată de niciuna din tabere şi, poate cel mai important este faptul că locuitorii din regiune au suferit un proces accelerat de sărăcire.

Discursul ONG-urilor, cum ar fi Alburnus Maior sau Organizaţia ReGeneration, condus de Liviu Mihaiu, cel supranumit "broscoiul societăţii civile", nu a făcut altceva decât să înfiereze opinia publică împotriva unui proiect care are potenţialul de a aduce bunăstare unui grup social considerabil, minerii din Roşia Montană.

De ce greşeşte societatea civilă? Pentru că în rapoartele pe care le-au înaintat şi în mesajele pe care le-au emis timp de 13 ani nu au abordat niciodată problema socială a oamenilor care, sunt condamnaţi la sărăcie pentru că nu au posibilitatea să ofere un
trai decent, prin muncă cinstită familiilor lor.

Această scăpare a fost exploatată rapid de RMGC care a lansat campanii de informare publică cu exact acest mesaj. Investim în Roşia Montană, investim în comunitatea din Roşia Montană investim în oamenii din Roşia Montană. Acest tip de mesaj constructiv este perfect opus mesajului distructiv al societăţii civile, care nu are o abordare completă asupra subiectului.

Evenimentele care se creează în jurul Roşiei Montane, cum ar fi FânFest sau recenta deplasare a ministrului culturii Daniel Barbu în zonă sunt folosite pentru a atrage atenţia asupra pericolelor pe care proiectul RMGC le presupune prin exploatare dar, din nou ignoră cu desăvârşire condiţia economică a zonei.

Partea autorităţilor este cât se poate de ingrată. Din acest conflict continuu guvernele anterioare au înţeles că trebuie să facă un pas înapoi. Avizele necesare exploatării nu au fost emise, indiferent de impactul asupra ecosistemelor din zonă, interesul a fost unul politic şi lipsa de acţiune a fost calea de urmat. Acum se pare că lucrurile se schimbă. Suntem pe cale să asistăm, pentru prima oară în ultimii 13 ani, la un gest de responsabilitate din partea autorităţilor.

Mesajul ONG-urilor este deja perimat şi, dacă efectele asupra mediului pot fi ţinute sub control şi îndepărtate de către stat cu fonduri mai mici decât cele pe care statul le va primi în urma exploatării, atunci din punct de vedere economic se justifică o acţiune pro-activă din partea guvernului şi orice cetăţean din RM ne poate spune acelaşi lucru.

Lipsa de responsabilitate din partea societăţii civile nu poate fi blamată, nu este de datoria  acestora să fie responsabile şi nici nivelul de maturitate al ONG-urilor din România nu este atât de ridicat încât să impună o atitudine responsabilă, socială, faţă de cei ce au nevoie de asta.

Din această cauză, ONG-urile au din ce în ce mai puţini aliaţi în cruciada pe care o duc împotriva RMGC. Nu vorbim despre un concurs între avantajele economice şi sociale şi cele de mediu, vorbim despre posibilitatea ca aceste avantaje că coexiste în contextul unei exploatări raţionale a resurselor noastre de subsol. Visceralitatea şi lipsa de flexibilitate a organizaţiilor membre ale societăţii civile, implicate în problematica de la Roşia Montană, le transformă din autodeclaraţii salvatori ai Roşiei Montane, chiar în cei care îi condamnă  pe locuitorii din zonă la sărăcie.