Opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit în închisoare, în Siberia, la vârsta de 47 de ani

| 16 feb, 21:41

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, inamicul numărul unu al lui Vladimir Putin, a murit vineri, potrivit autorităţilor, într-o închisoare, în Arctica, un deces care are loc cu o lună înainte de alegeri prezidenţiale care urmează să cimenteze din nou puterea lui Vladimir Putin, relatează AFP.

 

Moartea sa, după trei ani de detenţie şi o otrăvire cu noviciok de care acuza Kremlinul şi FSB, privează o opoziţie deja sleită de principalul său reprezentant, în contextul în care Kremlinul orchestrează o represiune fără milă a tuturor criticilor săi, mai ales de la începutul asaltului în Ucraina, în urmă cu doi ani.
Autorităţile ruse nu au furnizat aproape niciun detaliu despre condiţiile decesului lui Navalnîi, limitându-se la un comunicat lapidar în care dau asigurări că au făcut totul pentru a-l reanima pe opozant, a căreui sănătate a fost  fragilizată de o otrăvire cu noviciok şi încarcerare, după ce i s-a făcut rău.
”La 16 februarie 2024, în Centrul Penitenciar nr. 3, deţinutul Navalnîi A. A, s-a simţit rău după o plimbare şi şi-a pierdut aproape imediat cunoştinţa”, a anunţat înttr-un comunicat filiala Serviciului Penitenciar rus (FSIN) din regiunea arctică Iamal, dând asigurări că salvatori au încercat să-l salveze.
”Toate manevrele de reanimare necesare au fost efectuate, însă nu au dat un rezultat pozitiv. Medicii urgentişti au constatat moartea pacientului. cauzele morţii sunt pe cale să fie stabilite”, anunţă FSIN în comunicat.
Un spital vecin cu închisoarea, în orăşelul Labîtnangi, a anunţat că salvatori au fost trimişi la faţa locului la şapte minute după apelul taberei de deţiniuţi.
”Medici care au sosit la faţa locului au continuat manevrele de reanimare care au fost deja efectuate de medicii închisorii. Ele au continuat timp de peste 30 de minute. Cu toate acestea, pacientul a decedat”, declară spitalul agenţiilor ruse de presă.
Agenţia de presă de stat RIA Novovsti scrie vineri că Navalnîi a participat printr-o legătură video, joi, la două audieri la un tribunal din regiunea Vladimir şi că nu şi-a exprimat nicio plângere cu privire la starea sănătăţii.
”Ieri (joi), la noi au fost două audieri. El nu şi-a exprimat nicio plângere cu privire la starea de bine. S-a exprimat în mod activ”, declară RIA Novosti un tribunal din oraşul Kovrov.
Aleksei Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare cu privire la ”extremism”, într-o colonie penitenciară izolată, în Arctica, în condiţii foarte dificile.
Multiplele sale procese au fost amplu denunţate drept motivate politic şi un mod de a fi pedepsit din cauza opoziţiei sale faţă de Vladimir Putin.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ