Oprea, despre trecerea lui Cazanciuc la UNPR: Nu am semnat nimic încă. Au fost doar discuţii

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, joi, că ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, nu a semnat cu UNPR şi că sunt doar discuţii în acest sens, nefiind nimic oficial.
"N-a semnat nimic, sunt doar discuţii. (...) Nu neg că UNPR are un interes pentru Ministerul Justiţiei. (...) Nu este nimic oficial, ca să fie foarte clar", a spus Oprea, întrebat, în cadrul unui interviu acordat Adevărul Live, dacă ministrul Robert Cazanciuc a semnat cu UNPR, transmite Agerpres.
Gabriel Oprea a comentat şi informaţia potrivit căreia UNPR ar fi preluat Ministerul Justiţiei.
"Dincolo de legende, dincolo de ipoteze de lucru, în momentul când în Guvernul României, într-o coaliţie, se face ceva serios, adică preia cu adevărat, este public, se fac demersurile legale necesare. Despre domnul Cazanciuc am o părere foarte bună, e un om serios, îl cunosc, ca şi pe Victor Ponta, de tânăr procuror, şi îl apreciez'', a spus Oprea.
El a arătat că România se află la începutul unei crize politice, punctând că o criză prelungită la Bucureşti nu este benefică pentru ţară, în contextul de securitate actual şi cu ceea ce se întâmplă în Ucraina.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
