Oprea: Reacţia lui Antonescu cu privire la activităţile liderilor politici din Ungaria, tardivă

| 13 aug, 2013

Administraţia Prezidenţială consideră că implicarea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în subiectul participării unor lideri politici din Ungaria la activităţi pe teritoriul României este tardivă, a precizat marţi purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Bogdan Oprea, potrivit Agerpres.

Totodată, acesta i-a adus la cunoştinţa liderului liberalilor o serie de probleme de actualitate, în contextul în care ''Administraţia Prezidenţială a luat notă de debusolarea de vacanţă a preşedintelui Senatului României, Crin Antonescu''.

''Având în vedere calitatea domniei sale de copreşedinte al USL, îi reamintim domnului Crin Antonescu următoarele: de la preluarea guvernării, şomajul a crescut de la 6,7% la 7,6%; principala îngrijorarea a populaţiei este legată de găsirea unui loc de muncă, prin urmare principalul obiectiv al coaliţiei de guvernare ar trebui să fie crearea de noi locuri de muncă; tot mai multe societăţi comerciale se declară în insolvenţă; investiţiile străine au scăzut în ultimul an cu 37%; un număr important de primari ai USL sunt în situaţie de incompatibilitate; absorbţia fondurilor europene este extrem de slabă, România riscând să piardă mai multe miliarde de euro; rectificarea bugetară aprobată de Guvernul României este criticată de Consiliul Fiscal, care consideră că estimările pentru următoarele cinci luni ale anului sunt nerealiste şi nefundamentate; azi-dimineaţă (n.r. marţi) mai mulţi angajaţi ai societăţii Oltchim din Râmnicu-Vâlcea au intrat în greva foamei; procesul de privatizare a CFR Marfă stagnează, riscând să se transforme într-o nouă privatizare eşuată de tip Oltchim, deoarece Guvernul României blochează, de trei săptămâni, publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de guvern prin care se stabileşte câştigătorul licitaţiei de privatizare a companiei, ceea ce creează Guvernului grave prejudicii de credibilitate în plan extern'', a declarat, marţi, Bogdan Oprea.

El atrage atenţia şi asupra sistării lucrărilor la tronsonul de autostradă Arad - Nădlac şi la Magistrala 5 - Drumul Taberei a metroului din Bucureşti, măsură care afectează grav interesele economiei şi ale cetăţenilor.

''Revizuirea Constituţiei şi reorganizarea administrativă par a fi proiecte abandonate; Guvernul României, în scrisoare de intenţie cu FMI, CE şi BM, s-a angajat să crească mai multe taxe şi impozite, care vor avea efecte directe asupra populaţiei şi a economiei. Iată doar câteva subiecte asupra cărora speram să se oprească în declaraţia de astăzi (n.r. marţi) unul dintre responsabilii principali de guvernare la întoarcerea cu forţe proaspete din vacanţă. În ceea ce priveşte implicarea domnului Crin Antonescu în subiectul participării unor lideri politici din Ungaria la activităţi pe teritoriul României, Administraţia Prezidenţială consideră că aceasta este tardivă'', susţine Bogdan Oprea.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat marţi că declaraţiile liderului partidului extremist maghiar Jobbik, Gabor Vona, sunt inacceptabile, punctând că preşedintele Traian Băsescu este ''ridicol'' în momentul în care declanşează de la Joseni sau Tuşnad cruciada împotriva Ungariei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ