Oprea spune că întâlnirea liderilor de partide pe tema noului Cod fiscal a fost una "foarte bună"
Președintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, a susținut joi că întâlnirea dintre liderii de partide parlamentare pe tema noului Cod fiscal a fost una "foarte bună" și că urmează ca șefii formațiunilor să-și armonizeze pozițiile, relatează Agerpres.
Citeşte şi: CONSULTĂRI pe Codul Fiscal. Liderii partidelor se întrunesc la Parlament pentru "o decizie politică"
"Dialogul s-a dovedit foarte constructiv. Știți foarte bine că și UNPR a propus dialog, a fost dialogul tehnic, acum este dialogul la nivelul liderilor de partide parlamentare și cred că este un dialog constructiv și se va vedea acest lucru. Lucrurile se armonizează, ceea ce este până la urmă în interesul României. Vor ieși colegii mei din Coaliție și din Opoziție și o să vedeți că a fost foarte importantă această întâlnire. Întâlnire tehnică și întâlnire politică și lucrurile se armonizează", a precizat Oprea.
Întrebat dacă s-a ajuns la o înțelegere cu privire la scăderea TVA, Oprea a spus că va fi o surpriză plăcută.
"Veți fi surprinși plăcut, fiindcă lucrurile au mers cam spre discuția de la întâlnirea tehnică. Liderii de partide se armonizează și veți vedea că a fost foarte bună întâlnirea și foarte bun dialogul între toate partidele parlamentare, până la urmă pentru o problemă importantă pentru România", a susținut Gabriel Oprea.
Întrebat dacă era oportun să vină și ministrul Finanțelor, vicepremierul a arătat că Eugen Teodorovici a fost prezent la întâlnirile tehnice.
"Au fost întâlnirile tehnice, s-au întâlnit toți reprezentanții partidelor. Din partea PSD a fost domnul Teodorovici. Știți foarte bine că s-au armonizat și atunci la întâlnirea tehnică și v-am spus în premieră că lucrurile se armonizează și acum, la nivelul liderilor de partide parlamentare", a mai precizat Oprea.