Oprea: Traian Băsescu nu a avut nicio întâlnire cu reprezentanţi ai Gazprom pe întreaga durată a mandatelor

Traian Băsescu nu a avut nicio întâlnire cu reprezentanţi ai companiei Gazprom pe întreaga durată a mandatelor de preşedinte, susţine purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.
'În ultima zi, postul de televiziune Antena 3 a pornit o nouă campanie de manipulare şi intoxicare la adresa preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, încercând să inducă opiniei publice ideea că s-a folosit de demnitatea funcţiei pentru a obţine relaţii contractuale între reprezentanţii companiei Gazprom şi fiica domniei sale, doamna Ioana Băsescu. Pentru a informa corect opinia publică, menţionez că domnul preşedinte Traian Băsescu nu a avut nicio întâlnire cu reprezentanţi ai companiei Gazprom pe întreaga durată a mandatelor domniei sale de preşedinte al României. Mai mult decât atât, doamna Ioana Băsescu a devenit notar public în anul 2007, când tatăl domniei sale era deja preşedinte al României', precizează Oprea, într-o declaraţie transmisă Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui menţionează că actul notarial nu este un contract, ci reprezintă legalizarea unui document.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
