Oprescu a câştigat un proces în care l-a dat în judecată pe Dan Diaconescu pentru defăimare
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a câştigat la Tribunalul Bucureşti daune morale de 300.0000 de lei, într-un proces în care l-a dat în judecată pe Dan Diaconescu pentru defăimare, acuzându-l că timp de două luni l-a "linşat" pe postul de televiziune OTV.
În dosarul înregistrat la Secţia Civilă a Tribunalului Bucureşti, în decembrie 2011, care are ca obiect "acţiune în răspundere delictuală", Sorin Oprescu Oprescu a cerut daune morale de 500.00 de lei, de la Dan Diaconescu şi SC Ocram Televiziune SRL, ulterior societatea fiind scoasă din cauză.
Instanţa Tribunalului Bucureşti a decis, în 13 martie 2014, ca Dan Diaconescu să îi plătească lui Sorin Oprescu daune morale de 300.000 de lei.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată cu apel atât de Dan Diaconescu, cât şi de Sorin Oprescu.
Primarul Sorin Oprescu a declarat luni, pentru MEDIAFAX , că a sesizat instanţa după ce Dan Diaconescu l-a linşat pe postul de televiziune şi i-a denigrat familia.
"S-a terminat procesul ăsta după trei ani şi am recurs la el după ce, timp de două luni de zile, (Dan Diaconescu, n.r.) m-a linşat pe postul de televiziune, împreună cu o serie întreagă de oameni, denigrându-mi familia, denigrându-mă pe mine, fără să-mi ierte nici măcar morţii, vorbesc de mama şi de tata, i-au luat pe toţi şi i-au călcat în picioare", a spus Sorin Oprescu.
Primarul a precizat că ceea ce s-a întâmplat pe parcursul a două luni de emisiuni de televiziune a fost inadmisibil.
"I-am acţionat în instanţă pentru calomnie şi defăimare, şi eu nu vorbesc aici de jurnaliştii oneşti, care verifică, care întreabă şi care au dreptate atunci când semnalează o serie întreagă de distorsiuni. Dar a primi toate aceste insulte, făcute cunoscute lumii, este inadmisibil. Şi uite că acest lucru se poate pedepsi şi în România. Rămâne ideea că am dat la o parte toate mizeriile care s-au spus despre mine, despre familia mea şi despre colegii mei cu care lucrez zi de zi aici în Primăria Capitalei. Pentru că ne-au luat pe toţi la rând, în aşa fel încât lumea credea că aici (la Primăria Municipiului Bucureşti, n.r.) este un bordel, nu o instituţie publică, şi atunci, ca să nu mai creadă nimeni, a trebuit să fac lucrul acesta", a mai spus Sorin Oprescu.
Potrivit primarului general, sentinţa reprezintă şi "un aviz amatorilor", un avertisment pe care îl dă societatea tuturor celor care "încearcă să practice delaţiunea".
"Este şi un avertisment, pentru că, an de an, am peste 200 de plângeri penale despre care nici nu ştiu când sunt depuse şi există posibilitatea de a ajunge şi în procese de denunţ calomnios cu unii dintre ei. Până la urmă, trebuie să acţionezi, pentru că nu ai nimic mai scump decât onorabilitatea de a fi om şi de a răspunde de ceea ce faci", a mai spus Oprescu.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a retras licenţa televiziunii OTV pe 22 ianuarie 2013, în conformitate cu legislaţia audiovizualului, pentru neplata unor amenzi mai vechi.
OTV a primit amenzi în valoare de 1,17 milioane de lei de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, începând din anul 2009 şi până pe 28 martie 2012, când televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat în insolvenţă. Televiziunea nu a făcut dovada achitării lor, fapt pentru care CNA i-a retras licenţa.