ORA PĂMÂNTULUI 2014: Ministerele vor stinge lumina sâmbătă, timp de o oră

| 27 mar, 2014

Ministerele şi toate instituţiile aflate în coordonarea acestora se vor alătura iniţiativei Ora Pământului2014 şi vor stinge lumina, sâmbătă, între 20.30 şi 21.30, o invitaţie în acest sens urmând să fie trimisă şi preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, precum şi preşedinţilor de CJ.

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice informează că, la propunerea ministrului Attila Korodi, în şedinţa de Guvern de miercuri s-a convenit ca toate ministerele şi instituţiile aflate în coordonarea acestora să se alăture iniţiativei Ora Pământului 2014 şi să stingă lumina în clădirile în care îşi desfăşoară activitatea, timp de o oră, sâmbătă, de la 20.30 până la 21.30.

"Am fost foarte bucuros să găsesc deschidere din partea colegilor din Guvern, în special din partea prim-ministrului Victor Ponta. Astfel, am decis ieri ca tot aparatul central să facă acest gest simbolic, care are scopul de a da un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viaţa noastră de zi cu zi îl are asupra planetei şi asupra resurselor naturale", a declarat ministrul Mediului.

O invitaţie pentru a se alătura acestui demers va fi trimisă către preşedinţii celor două camere ale Parlamentului României, precum şi preşedinţilor de consilii judeţene, iar Ministerul Mediului va publica vineri un ghid care va explica instituţiilor partenere în acest demers ceea ce au de făcut în ora în care întreaga planetă va stinge lumina.

Ora Pământului se sărbătoreşte în România din 2009, iar la nivel internaţional, din 2007, când WWF Australia a organizat prima ediţie a acestui eveniment, în oraşul Sydney. Anul trecut, peste 7.000 de oraşe din 152 de ţări au stins lumina de Earth Hour, răspândind un mesaj puternic privind impactul egativ pe care viaţa cotidiană îl are asupra planetei şi a resurselor naturale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ