Orăşelul cunoaşterii, primul muzeu interactiv pentru copii din România, va fi inaugurat sâmbătă
Orăşelul cunoaşterii, primul muzeu interactiv pentru copii din România, va fi inaugurat sâmbătă, la Bucureşti, informează un comunicat de presă.
Sediul acestei noi instituţii este în strada Pajurei nr. 3. Orăşelul cunoaşterii îşi aşteaptă vizitatorii cu experimente şi concursuri inedite: baschet cu aer în Zona jocurilor cu aer, ghidarea mingii pe spirală în Zona submarinului şi experimente precum 'Apă, aer şi baloane' şi 'Oul din sticlă', care îi vor intriga atât pe cei mici, cât şi pe părinţi.
Orăşelul cunoaşterii, un concept nou pentru România, este implementat de câţiva ani în Anglia, America, Franţa, Japonia, Olanda, Canada, Australia. Potrivit acestui sistem, fiecare obiect din Orăşel are instrucţiuni despre cum trebuie activat şi explicaţii simple despre cum se întâmplă fenomenul pe care îl ilustrează.
'Am observat că atunci când mergem cu copiii într-un muzeu, cu greu îi poţi convinge să nu atingă exponatele. Noi am creat un altfel de muzeu unde toate exponatele trebuie neapărat atinse, încercate, trebuie să te joci cu ele. Ne dorim ca ghizii copiilor în lumea fizicii să fie chiar părinţii lor iar copiii şi părinţii să experimenteze şi să înveţe împreună', a declarat Ana Maria Roată Palade, fondator al Orăşelului cunoaşterii, potrivit sursei citate.
Orăşelul este împărţit în zone tematice care îi ajută pe copii să înveţe sistematic, în joacă, despre electricitate şi magnetism, presiunea aerului, mecanisme de angrenaj, inerţie şi multe altele. Experimentele ajută părinţii să descopere modalităţi simple de a le explica noţiuni noi şi complexe copiilor. De exemplu, un uriaş joc cu apă, ce are ataşat un şurub al lui Arhimede, fântâni, trasee spiralate, un vortex şi un simulator de tsunami sunt punctele de atracţie din Zona hidro.
Nici cei foarte mici nu au fost uitaţi. În muzeu este amenajată o cameră specială unde copiii preşcolari pot face puzzle-uri din lemn în diverse dimensiuni şi au la dispoziţie o zonă de dezvoltare senzorială.