Orban despre plângerea penală: În conducerea PNL a existat o susţinere clară
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că în conducerea partidului a existat "o susţinere clară" şi o solidarizare cu demersul său privind plângerea penală împotriva premierului Viorica Dăncilă.
El a calificat ca fiind false ştirile care au apărut referitoare la contestarea acestui demers de către o serie de lideri din teritoriu.
"În toată ţara, în fiecare filială judeţeană se organizează evenimente de aniversare a 143 de ani de la înfiinţarea PNL. Foarte mulţi preşedinţi de filiale sunt prezenţi acolo. Eu n-am nicio informaţie (n.r. de existenţa unor moţiuni în partid), dar trebuie să recunosc că apar foarte multe site-uri tot felul de informaţii pe care nu pot decât să le calific decât informaţii cu caracter de ştiri false, de fake news, (...) care nu au la bază absolut niciun fel de temei. (...) Am vorbit cu dl. Hava (n.r. Mircea Hava, liderul PNL Alba) şi mâine îmi petrec ziua de naştere în organizaţia judeţeană Alba, unde am fost invitat de dl. Hava cu care am comunicat şi care nu mi-a spus nimic. În ceea ce priveşte conducerea PNL, a existat o susţinere clară şi o solidarizare cu demersul meu, ca atare subiectul este închis", a declarat Orban la sediul central al PNL.
Potrivit acestuia, nu există nicio problemă în PNL şi este firesc să mai existe şi "voci singulare care au alte puncte de vedere decât cele pe care le are preşedintele sau conducerea PNL". "Dar PNL este mai puternic decât oricând. Vocile PNL de regulă nu cântă pe o singură voce, ci pe mai multe voci", a spus Orban.
El a calificat ca fiind o "bazaconie" şi informaţia conform căreia s-ar strânge semnături pentru organizarea unui congres.