Orban, despre plecarea lui Dăncilă în SUA: S-ar putea să se întoarcă simplu cetăţean

| 19 sep, 09:15

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri seara, că termenul de 45 de zile invocat de premierul Viorica Dăncilă pentru a se prezenta în faţa Parlamentului este „o poveste” şi că aceasta trebuie să ceară de îndată votul pentru remaniere.

„M-am consultat cu toţi constituţionaliştii. Nu există termenul de 45 de zile, termenul ăla de 45 de zile este scos din burtă. Realitatea este că, în Constituţia României, nu este prevăzut un termen expres, limită, adică o perioadă maximă în care, în cazul în care are loc schimbarea configuraţiei politice, premierul să aibă o limită de timp în care să se prezinte în faţa Parlamentului. Din cauza asta, neexistând o prevedere expresă, te uiţi în spiritul Constituţiei şi în alte articole. Or, după opinia mea, nu numai a mea, ci a multora, prezenţa în faţa Parlamentului a premierului pentru a cere votul pentru remaniere, în urma schimbării configuraţiei politice, trebuie făcută de îndată”, a declarat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, singurul termen de care se poate ţine cont este cel de zece zile, prevăzut în Constituţie, în care premierul trebuie să se prezinte în faţa Parlamentului, după ce este desemnat de preşedinte.

„Dacă este să ţii cont de un termen, singurul termen la care, prin comparaţie, te poţi referi este termenul care este dat prin Constituţie premierului după ce este desemnat de preşedinte să se prezinte în faţa Parlamentului, cu lista Guvernului şi cu programul de guvernare, care e de zece zile. Termenul de 45 de zile este o poveste, care este scoasă din burtă, care nu are niciun fel de acoperire în Constituţie. E un termen care e legat de durata unui interimat”, a arătat liderul PNL.

Orban a reiterat faptul că singurul instrument de demitere a Guvernului este moţiunea de cenzură şi a precizat că negocierile pentru semnarea moţiunii sunt aproape de final.

„Nu este simplu să determini acţiunea comună pentru susţinerea acestei moţiuni de cenzură, care să asigure succesul moţiunii, pentru că avem de a face cu şapte actori politici, adică şase partide politice şi grupul minorităţilor naţionale. (...) Negocierile sunt aproape de final. Rezultatul acestei negocieri, din punctul meu de vedere, trebuie să fie aducerea la masă a tuturor acestor actori politici, care pot doar toţi, împreună, să genereze acea majoritate de care avem cu toţii nevoie ca să dăm jos Guvernul”, a mai spus Ludovic Orban.

El nu a dorit să avanseze o dată când va fi depusă moţiunea, susţinând că acest lucru depinde de rezultatul negocierilor.

În legătură cu faptul că premierul va pleca în vizită în SUA şi nu se va prezenta în faţa Parlamentului, liderul liberal a spus că „s-ar putea să plece prim-ministru şi să se întoarcă simplu cetăţean”.

Guvernul va merge în Parlament pentru remaniere, a declarant, miercuri seara, premierul Viorica Dăncilă, preşedinte al PSD.

„Am văzut că a apărut în spaţiul public faptul că CCR ne obligă să mergem în Parlament. Nu am văzut acest lucru precizat de către Curtea Constituţională. Dar, desigur, aşa cum am menţionat, vom merge în Parlament nu când ne spun alţii, ci atunci când vom con

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ