Orban: „După părerea mea, vor fi alegeri anticipate, nu putem să renunţăm la un obiectiv fundamental”
Premierul desemnat Ludovic Orban spune că nu se poate renunța la alegerile anticipate, care sunt „un obiectiv fundamental pentru România”.
Aceasta, în condițiile în care președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a pronunțat pentru alegeri la termen și a spus că parlamentarii social-democrați nu vor participa la votul de învestire a Guvernului Orban 2, ceea ce înseamnă că scad șansele pentru a avea cvorumul de ședință.
„După părerea mea, vor fi alegeri anticipate, nu putem să renunţăm la un obiectiv fundamental pentru România. Chiar faptul că Parlamentul respinge pe bandă rulantă acte normative adoptate de Guvernul pe care îl conduc, acte normative care aduc lucruri bune pentru oameni, este un argument în plus pentru dizolvarea Parlamentului şi pentru organizarea de alegeri anticipate”, a spus Ludovic Orban, potrivit Digi24.ro.
Guvernul Orban 2 va avea vot de învestire în Parlament în 24 februarie, dar PSD a anunțat că parlamentarii social-democrați nu vor vota.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x