Orban: O nouă tentativă a PSD de a distruge credibilitatea unei instituţii se izbeşte de decizia CCR

| 03 apr, 15:51

PNL salută decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) privind Comisia de anchetă a activităţii şefului Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), a declarat preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.

"PNL salută decizia CCR prin care a declarat neconstituţional demersul de constituire a comisiei de anchetă a SPP. Iată, că din nou, la a 12-a sesizare CCR ne dă dreptate în bătălia cu PSD şi asigură, de fapt, respectarea Constituţiei, toate legile adoptate de Parlament şi toate hotărârile Parlamentului. (...) Iată că o nouă tentativă a PSD de a distruge credibilitatea şi imaginea unei instituţii care încă nu a fost capturată de PSD se izbeşte de decizia Curţii Constituţionale care practic arată că nu poţi să calci în picioare, aşa cum vrei tu, orice instituţie a statului român în dispreţ faţă de Constituţie şi în dispreţ faţă de activitatea efectivă a instituţiei respective", a spus Orban, la Parlament, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a explicat motivele pentru care s-a solicitat CCR declararea drept neconstituţională a înfiinţării acestei comisii.

"Ceea ce am solicitat şi am considerat că este neconstituţional - vom aştepta motivarea Curţii - este în primul rând că aceste comisii de anchetă nu pot să ancheteze persoane, ci fapte şi instituţii, iar al doilea temei important al sesizării a fost acela că oricum prin lege controlul asupra SPP exercitat de Parlament se exercită în mod expres prin intermediul comisiilor de apărare din Camera Deputaţilor şi din Senat", a spus liderul PNL.

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis marţi sesizările PNL şi USR privind înfiinţarea Comisiei de anchetă a activităţii şefului Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.

Pe ordinea de zi a şedinţei de plen s-a aflat sesizarea de neconstituţionalitate privind Hotărârea Parlamentului numărul 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi a Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Silvan Pahonţu, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrului legal de funcţionare, sesizare formulată de 56 de parlamentari aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi sesizarea formulată de un număr de 22 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi 2 deputaţi neafiliaţi.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ