Orban: PNL va iniția un proiect de lege privind combaterea traseismului politic
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni la Parlament că liberalii vor depune un proiect de lege de combatere a traseismului politic.
"Vom depune un proiect de lege pentru a combate traseismul politic, o chestiune care este solicitată de 90% din societatea românească și cred că este momentul să punem piciorul în prag și să arătăm clar cine vrea perpetuarea traseismului politic și cine nu vrea perpetuarea traseismului politic. În ce ne privește pe noi, vom iniția un proiect de lege pentru a interzice traseismul politic, iar parlamentarii care își părăsesc partidul pe listele căruia au fost aleși să își piardă mandatul", a spus liderul liberal.
Întrebat dacă este constituțional, Orban a afirmat: "Dacă e neconstituțional, să se pronunțe Curtea Constituțională".
În opinia sa, traseismul politic trebuie oprit pentru că el este de fapt o gravă deteriorare a mandatului reprezentativ.
"Ceea ce mă privește pe mine ca om care fac parte din societatea românească, ca om care se întâlnește în fiecare zi cu cetățenii români și care știu foarte bine ce gândesc oamenii, fenomenul traseismului politic trebuie oprit pentru că el este de fapt o gravă deteriorare a mandatului reprezentativ și a democrației în România. De-a lungul timpului s-au constituit guverne care în votul care exista în spatele Parlamentului nu aveau nici 35%", a mai spus Orban.