Orban: Să fim uniţi şi să apărăm şansa fiecărui copil de-a învăţa; e cheia spre viitor

| 13 sep, 17:08

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a transmis, luni, cu ocazia începerii anului şcolar, că este esenţială apărarea şansei fiecărui copil de-a învăţa, aceasta reprezentând cheia spre viitorul său şi al societăţii întregi.

"Ziua în care se întorc la şcoală copiii şi adolescenţii este una dintre cele mai frumoase şi mai importante dintr-un an. Speranţe şi griji, bucurie şi trepidaţia aşteptării, grabă şi anticipare, toate emoţiile care însoţesc un nou început culminează în această zi şi se revarsă în întreaga societate, fie că avem un copil care merge la şcoală, fie că nu", a scris Ludovic Orban, pe Facebook.

Ludovic Orban a afirmat că lecţia importantă este de a fi împreună, menţionând că trebuie luptat ca "fiecare copil să poată păşi înainte".

"Aceşti ultimi doi ani au fost dificili pentru copiii noştri, pentru părinţii lor şi pentru profesorii lor, iar încercările la care pandemia ne supune încă nu s-au încheiat. Este important să înţelegem cu toţii că lecţia cea mai importantă nu este cea în care citim, sau socotim, desenăm sau descoperim un secret al naturii, ci lecţia de zi cu zi în care învăţăm să fim împreună. O lecţie pentru fiecare dintre noi, copii şi adulţi, în care suntem cu toţii deopotrivă elevi şi profesori. Este esenţial să fim uniţi şi să apărăm şansa fiecărui copil de-a învăţa, pentru că aceasta este cheia spre viitorul său dar şi spre viitorul societăţii întregi. Mulţi copii încă se luptă în România cu lipsurile, cu sărăcia, pentru multe familii şcoala este un lux, o bătălie zilnică ce adesea este pierdută. Dacă vrem să avem un viitor să nu uităm că fiecare zi de şcoală este un pas către această ţintă, aşadar să luptăm împreună, pentru ca fiecare copil să poată păşi înainte", a mai scris Orban.

El a transmis mult succes profesorilor, iar elevilor le-a urat ca porţile şcolilor să rămână deschise.

"Un an bun le urăm cu drag elevilor mai mari sau mai mici, cărora le dorim din toată inima ca porţile şcolilor să rămână mereu deschise şi primitoare. Să lucrăm împreună pentru ca acest lucru să fie posibil în viaţa fiecărui copil!", a adăugat Ludovic Orban.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ