OUG 13, respinsă în Senat
Senatul a aprobat - cu 110 voturi „pentru”, nouă abțineri și un singur vot „împotrivă” - proiectul de lege de respingere a OUG 13 care modifica substanțial Codurile penale și care a fost, ulterior, abrogată de Guvernul Grindeanu. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a refuzat să prezideze ședința.
UPDATE 18.02 Plenul Senatului a respins trei amendamente propuse de grupul USR. Unul dintre acestea spunea că art. 1 din OUG 13 (exact articolul care opera modificări asupra Codului penal, în ceea ce privește dezincriminarea unor infracțiuni) „nu a produs efecte în perioada dintre publicarea sa în Monitorul Oficial și data aprobării prezentei legi de respingere”. În favoarea respingerii amendamentului s-au pronunțat 73 de senatori, iar alți 40 s-au abținut.
La votul final asupra proiectului de respingere a OUG 13 s-au înregistrat 110 voturi „pentru”, nouă abțineri și un singur vot „împotrivă”.
Înaintea votului, în plenul Senatului a avut loc un schimb de replici aprinse între foștii lideri PNL și PMP, iar președintele Camerei Superioare, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat soluția aleasă și anume de respingere, printr-un proiect de lege, a unei ordonanțe de urgență deja abrogate.
Senatorul PMP Traian Băsescu a susținut că este nevoie de operarea unor modificări în Codul penal și că articolul 297 referitor la abuzul în serviciu nu ar mai exista, după ce au expirat cele 45 de zile de la Decizia Curții Constituționale nr. 405 din iunie 2016. Fostul președinte a mai arătat că persoanele care au fost trimise în judecată după decizia CCR vor putea cere sesizarea Curții Constituționale și vor avea câștig de cauză.
În replică, fostul președinte al PNL Alina Gorghiu a declarat: „Suntem azi, noi cei din PNL, mulțumiți de apropierea ideologică dintre PMP și PSD”.
„Deocamdată nu avem reglementare în Codul penal care să corespundă cerințelor Curții Constituționale”, a arătat, la rândul său, senatorul PSD Șerban Nicolae.
La începutul dezbaterilor pe respingerea OUG 13, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat Legea de respingere a OUG 13 și a declarat că România este „o parodie de stat de drept”, că opoziția vrea să „facă cu orice preț rău” și că până și câinii au ajuns să protesteze.
„Au făcut mare caz că după ce OUG a fost abrogată trebuie să o mai respingem şi în Parlament. Cred că viziunea unora care sunt aici, cei mai nou veniţi, este să facă cu orice preţ rău. Orice trebuie respins. Dacă mai rămâne ceva care nu e respins, trebuie distrus. Făcând rău până la urmă aţi făcut bine, pentru că s-a dezincriminat abuzul în serviciu (...) Aţi înţeles de ce a fost toată forfota asta două săptămâni, cu manifestaţii de stradă, cu patimi aprinse, cu invective, cu ultimatumuri? Au venit până şi câinii să protesteze în piaţa publică. Până la urmă, aţi înţeles de ce? (...) Nicăieri în UE nu regăsim o paradoie de stat de drept cum se regăseşte în România, dar sunt foarte multe ţări care se felicită că în România ne consumăm energiile, ne irosim timpul, în loc să ne mobilizăm cu toţii în jurul unui proiect major de ţară”, a susținut Tăriceanu de la tribuna Senatului.
UPDATE 15.05 Comisia juridica din Camera Deputatilor a decis sa faca o sedinta marti dimineata pentru acest proiect de lege care sa intre apoi in plenul Camerei, camera decizionala, marti dupa-amiaza. Acest lucru inseamna ca respingerea OUG 13 va fi finala marti dupa-amiaza, in aceeasi zi cu OUG 14 de abrogare.
Secretarul de stat in minister, Mariana Mot, a declarat ca "am apreciat ca va fi mai clar in sensul adoptarii unei legi de respingere a OUG".
Astfel, proiectul de lege de respingere a OUG 13 va intra la vot in plenul Senatului luni dupa-amiaza.
Semnalul a fost dat joi pe Facebook de presedintele PSD Liviu Dragnea, care a declarat ca PSD va vota legea de respingere a OUG 13 "pentru a nu mai ramane loc de nicio interpretare". Precizarea acestuia a venit dupa ce atat PNL cat si USR au cerut trecerea prin procedura de urgenta a unei legi de respingere a OUG 13.
Amendamentul de modificare a titlului proiectului a fost formulat de senatorul USR George Dirca si a fost votat de toti membrii comisiei.
Ulterior, a fost votat si un amendament formulat de Serban Nicolae (PSD) prin care se modifca si textul proiectului in sensul respingerii OUG 13. Acesta va contine un articol unic care prevede ca se respinge ordonanta.
Senatul este prima camera sesizata, Camera Deputatilor este decizionala.
In final, Comisia Juridica a adoptat un raport de admitere pentru proiectul de lege de respingere a OUG 13./2017 de modificare a Codului penal si de Procedura Penala.
Senatorul USR George Dirca a mai propus doua amendamente, insa ambele au picat la vot in comisie. Primul se referea la introducerea in proiectul de lege a unui articol care sa precizeze ca OUG 13 a fost abrogata prin OUG 14. Acesta a fost sustinut si de cei de la PNL, insa a fost respins prin votul celor de la PSD-ALDE-UDMR.
Al doilea se referea la introducerea unui alt articol care prevedea precizarea ca OUG 13 nu a produs efecte de la publicarea in Monitorul Oficial pana la abrogare. Acest articol nu a fost sustinut nici de cei de la PNL nici de cei de la PSD si a fost de asemenea respins.
"Ideea ca reglementam incercand sa anticipam cereri formulate de avocati nu este un argument temeinic. Nu este necesar articolul pe care il propuneti" a afirmat Nicolae.
"Orice adaugare si orice amendament prin care s-ar adauga un text care sa clarifice sau sa preintampine eventuale efecte nu ar face decat sa creeze specualtii, sa dea loc la interpretari. noi sustinem legea privind respingerea OUG 13 pur si simplu", a precizat si secretarul de stat in MJ.
Raportul a fost adoptat cu unanimitate de voturi in Comisia juridica si urmeaza sa intre luni si in plenul Senatului.
De la Senat, OUG 13 va merge la Camera Deputatilor, care este forul decizional.
Legea de aprobare a OUG 14/2017, prin care este abrogata OUG 13, a fost votata saptamana trecuta de Senat, iar luni intra in procedura legislativa in Camera Deputatilor, care este for decizional. Sedinta Comisiei juridice va incepe la ora 15.00.