Ordonanța lui Toader provoacă ȘOC în Comisia UE. ”Incredibil. Românii merită stat de drept”
Anunțul lui Tudorel Toader privind intenția guvernului Dăncilă de a emite o ordonanță de urgență pentru contestația în anulare a stârnit o reacție dură din partea vicepreședintelui Comisiei Europene, finlandezul Jyrki Katainen.
”Incredibilă știre. Poporul român merită stat de drept. Ministrul Justiției a anunțat că e gata să dea o ordonanță prin care sute de condamnări în cazuri de corupție vizându-i pe înalții demnitari vor fi inavlidate”, a reacționat, pe twitter, oficialul finlandez, comisar pentru pentru Creştere economică, Locuri de muncă, Investiţii şi Concurenţă.
Reacția a fost însoțită de publicarea, pe Twitter, a știrii Associated Press referitoare la anunțul ministrului Justiției Tudorel Toader potrivit căruia Guvernul va da o Ordonanță de Urgență pentru ca toți cei care au fost condamnați din 2014 până acum de completurile de cinci judecători de la instanța supremă să poată înainta contestație în anulare. Actul normativ îl vizează în primul rând pe liderul PSD Liviu Dragnea care ar putea scăpa astfel de condamnarea pentru fraudă electorală în Dosarul Referendumului, care l-a împiedicat să devină premier.
Ministerul Justiţiei a pregătit o ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de completuri nelegal constituite, a anunţat, duminică, Tudorel Toader. Ordonanța de Urgență este una cu miză pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, condamnat de un complet de 5 în dosarul Referendumului, în 22 aprilie 2016.
"Am pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite. Vom putea face contestaţie în anulare, iar instanţa în complet legal îi va judeca, iar dacă sunt vinovaţi vor plăti", a declarat ministrul Justiţiei, la un post TV.
Întrebat când va fi emisă ordonanţa, Toader a menţionat: "OUG e pregătită. Nu decid eu momentul. Eu propun, soluţia, eu am făcut draftul, doamna prim-ministru va decide. Eu cred că în cel mai scurt timp posibil."
Tudorel Toader a spus că, cel mai probabil, varianta ordonanţei va fi aleasă şi în cazul dosarelor construite în baza protocoalelor secrete dintre Ministerul Public şi SRI, dar în acest caz aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale.