OSCAR 2015: Birdman, marele câştigător al galei. Lista completă a laureaţilor
"Birdman", de Alejandro Gonzalez Iñárritu, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 87-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles. Filmul a avut nouă nominalizări şi a mai fost premiat pentru "cea mai bună imagine", "cel mai bun scenariu original" şi "cea mai bună regie".
Citeşte şi: Oscar 2015: Staturile din sală au început să plângă. Ce le-a emoţionat VIDEO
Birdman prezintă povestea unui fost actor de filme cu supereroi, interpretat de Michael Keaton, care încearcă să revină în glorie în teatru. Lungmetrajul a avut nouă nominalizări la premiile Oscar 2015 şi s-a mai impus la categoriile "cea mai bună imagine", "cel mai bun scenariu original" şi "cea mai bună regie".
În ceea ce priveşte categoria "cel mai bun actor", premiul a fost câştigat de Eddie Redmayne, pentru interpretarea din pelicula The Theory of Everything. Filmul The Theory of Everything spune povestea fizicianului Stephen Hawking, diagnosticat, la numai 21 de ani, cu o boală rară. El reuşeşte să depăşească însă toate problemele medicale şi ştiinţifice şi să studieze cel mai preţios lucru pe care îl are acum: timpul.
Julianne Moore, favorita criticilor anul acesta, a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un rol principal, pentru drama Still Alice, despre o profesoară diagnosticată cu o formă rară de Alzheimer.
Actorul J.K. Simmons a câştigat Oscarul pentru rolul secundar în Whiplash, un film despre un tânăr cântăreţ de jazz, iar Patricia Arquette a obţinut trofeul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru interpretarea din drama Boyhood. "The Imitation Game" a primit Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat.
LISTA CÂŞTIGĂTORILOR PREMIILOR OSCAR 2015:
Cel mai bun film - "Birdman"
Cea mai bună actriţă în rol principal - Julianne Moore, "Still Alice"
Cel mai bun actor în rol principal - Eddie Redmayne, ”The Theory of Everything”
Cel mai bun regizor - Alejandro Gonzalez Iñárritu, "Birdman"
Cel mai bun scenariu adaptat - Graham Moore pentru "The Imitation Game"
Cel mai bun scenariu original - ”Birdman”
Cea mai bună coloană sonoră - Alexandre Desplat pentru filmul ”The Grand Budapest Hotel"
Cel mai bun cântec - "Glory" din "Selma"
Cel mai bun lungmetraj documentar - "CitizenFour"
Cel mai bun montaj - "Whiplash"
Cea mai bună imagine - "Birdman"
Cea mai bună regie artistică - "The Grand Budapest Hotel"
Cel mai bun lungmetraj de animaţie - "Big Hero 6"
Cel mai bun scurtmetraj animat - "Feast"
Cele mai bune efecte vizuale - "Interstellar"
Cea mai bună actriţă în rol secundar - Patricia Arquette, "Boyhood"
Cel mai bun mixaj de sunet - "Whiplash"
Cel mai bun montaj de sunet - "American Sniper"
Cel mai bun scurtmetraj documentar - "Crisis Hotline: Veterans Press 1.
Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune - "The Phone Call"
Cel mai bun film străin - "Ida", de Pawel Pawlikowski (Polonia)
Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură - The Grand Budapest Hotel"
Cele mai bune costume - "The Grand Budapest Hotel"
Cel mai bun actor în rol secundar - J.K Simmons, "Whiplash"