OUG 91 trece de Parlament: Majorări de până la 15% pentru mai multe categorii profesionale

| 07 mar, 13:52

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 175 voturi pentru, 83 împotrivă şi 14 abţineri, Ordonanţa de urgenţă 91/2017 care modifică Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fiind incluse mai multe amendamente pentru corectarea unor disfuncţionalităţi şi neclarităţi.

Actul normativ urmăreşte "eliminarea neclarităţilor şi disfuncţionalităţilor identificate de instituţiile/autorităţi publice în procesul aplicării etapizate a legii", menţionează raportul Comisiei de muncă.

Potrivit amendamentelor adoptate, s-au mărit grilele de salarizare pe anumite domenii şi au fost stabilite majorări de salarii pentru directori din deconcentrate, personalul din Consiliul Concurenţei, angajaţi ai Oficiului pentru Prevenirea Spălării Banilor, ANI.

De asemenea, orele suplimentare efectuate de poliţişti vor fi plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează într-o limită de 3%, au mai stabilit deputaţii. Jandarmii vor avea indemnizaţie de 10% pentru intervenţii, iar medicii, asistentele, şoferii de ambulanţe vor intra de la 1 martie pe grila de salarizare din 2022.

"Pentru activitatea desfăşurată de nevăzătorii cu handicap grav şi accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare. Celelalte categorii de persoane cu handicap grav şi accentuat care vor beneficia de acest spor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, emisă până la data de 1 septembrie 2018", prevede un amendament adoptat, potrivit Agerpres.

Cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul care ocupă funcţii didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, precum şi personalul din cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2018.

Pentru personalul didactic şi nedidactic din instituţiile de învăţământ superior, consiliile de administraţie pot stabili salarii diferenţiate, cu o creştere de până la 30% a salariului de bază deţinut, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate şi de calitatea acesteia. Sumele pentru aceste salarii se vor plăti exclusiv din venituri proprii.

Salariul de bază al managerului de spital cu peste 400 de paturi şi al managerului general va fi cel puţin egal cu salariul de bază al directorului medical majorat cu 10%.

Persoanele care ocupă funcţia de psiholog în unităţile sanitare, unităţile de asistenţă medico-socială şi unităţile de asistenţă socială şi care deţin specializarea psihologie clinică beneficiază de majorarea salariului de bază cu 10%

Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%.

În cazul misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice, de combatere a infracţionalităţii în zona de responsabilitate teritorială, membrii grupelor de intervenţie, precum şi cei care sunt desemnaţi să-şi desfăşoare activitatea în cadrul grupelor de intervenţie la unităţile unde funcţiile prevăzute în statele de organizare nu sunt încadrate, beneficiază de o indemnizaţie de 10% din solda de funcţie, au mai stabilit deputaţii.

Pentru personalul de specialitate din cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi al Secretariatului General al Guvernului, care desfăşoară activităţi de reprezentare a interesului instituţiilor statului în relaţia cu terţii, se acordă o majorare de 15% a salariului de bază.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ