Șova: Autostrada Transilvania va fi gata până în 2018
Autostrada Transilvania va fi gata până în anul 2018, iar provinciile istorice ale României vor fi legate, dacă se urmează programul de acum și se ține cont de bazele pe care le punem în acest moment, a declarat, joi seară, la Realitatea TV, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, Dan Șova.
'În 2018, dacă se urmează programul și ceea ce punem noi bazele acum, România va fi legată de autostrăzi, deci provinciile istorice vor fi legate pentru că Autostrada Transilvania pe la Sebeș-Turda va fi gata, se va lega Brașovul de Bacău și de Sibiu pe Fondul de Dezvoltare Regională. Deci, Sibiul va fi legat de Brașov până în 2018. Până la 1 decembrie 2018, când vom avea sărbătorirea a 100 de ani de la statul național unitar, Autostrada Transilvania va fi fost gata. De asemenea, Moldova va fi legată de restul regiunilor prin autostradă. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun este că am avut un an la dispoziție în care am demonstrat că ce fac spun și ce spun fac (...) Până în 2018 se va circula pe cei 63 de kilometri Pitești — Curtea de Argeș — Rm. Vâlcea (...)', a afirmat Șova.
Acesta a catalogat drept 'inadmisibil' ce s-a întâmplat cu Autostrada Transilvania după anul 2005.
'Ceea ce s-a întâmplat cu Autostrada Transilvania a fost și rămâne inadmisibil. Corpul de Control al premierului sper să finalizeze controlul pe Bechtel și să vedem exact ce s-a întâmplat acolo pentru că, după 2005, a fost bătaie de joc, jaf și furt la drumul mare, făcute de toți care au trecut pe acolo. Noi am reușit să repornim Autostrada Transilvania. Am băgat Sebeș-Turda pe fonduri europene, 70 de kilometri care se vor termina în martie-aprilie 2016. Am băgat pe bugetul de stat începând de anul acesta cei 64 de kilometri de la Suplacu de Barcău până la Borș, care se vor termina în alocarea multianuală 2014-2015-2016. Ne mai rămân doar cei 101 km între Suplacu de Barcău și Gilău. Acești 101 km vor face obiectul unui parteneriat public-privat sau unei concesiuni pe care începem să o discutăm la anul. Pe actuala alocare financiară 2007-2013, începem să facem Câmpia Turzii — Ocna — Târgu Mureș, care se va termina până la finalul anului 2015', a explicat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine.