Șova: CNADNR trebuie să mai ceară bani de la Finanțe pentru cofinanțarea fondurilor europene

| 12 mai, 2013

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) are în buget pentru investiţii în jur de 520 de milioane de euro şi va trebui să ceară Ministerului de Finanţe, la rectificare, banii necesari pentru a acoperi cei 15% cofinanţarea pentru proiectele europene, a declarat, duminică, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional, Dan Şova, citat de Agerpres.

"Va trebui să mai cerem Ministerului Finanţelor Publice, în iunie, la rectificare, alţi bani ca să ne acoperim cei 15% la fonduri europene", a precizat Dan Şova într-o emisiune televizată.

Ministrul a explicat cum s-a ajuns în situația aceasta și cum s-a micșorat bugetul de investiții al CNADNR. Acesta a precizat că obligaţiile financiare la 31 decembrie 2012 ale CNADNR erau de 680 de milioane de euro.  La un buget de 1,2 miliarde de euro pentru investiţii, 680 de milioane de euro sunt datorii. Astfel, s-a ajuns în situația în care vor trebui bani în plus pentru asigurarea cofinanțării proiectelor europene.

"Nu-mi place să fac teoria moştenirii, dar nişte cifre cred că sunt relevante. Am preluat ca minister coordonator compania CNADNR și am zis să văd care este situaţia financiară. M-am dus şi eu acolo şi i-am aliniat pe toţi şi mi-au spus: noi ne-am angajat faţă de Fondul Monetar Internațional că lichidăm arieratele din economie. Şi premierul ne-a spus: domnilor, începeţi să plătiţi, că trebuie să ne respectăm angajamentele", a declarat Dan Șova.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ