Șova, în instanță: Acuzațiile mi-au distrus viața și cariera. O să scriu o carte despre ce am trăit în acești ani
Fostul senator Dan Șova le-a spus, marți, judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție că acuzațiile pe care DNA i le aduce în dosarul CET Govora i-au distrus viața și cariera și că se gândește să scrie o carte despre ce a trăit în ultimii doi ani de procese.
Judecătorii de la Înalta Curte au finalizat, marți, dosarul CET Govora, în care Dan Șova este acuzat de trafic de influență, urmând ca sentința să fie dată pe 25 septembrie.
În ultimul cuvânt în fața instanței, Șova și-a declarat nevinovăția, susținând că dorește să-și recapete demnitatea pierdută.
"Pentru mine, tot acest dosar a fost una dintre cele mai dure lecții de viață. Am văzut care este în România statutul unui om acuzat. Am trăit o excludere din societate din 2015. Aceste acuzații nefondate mi-au distrus viața și cariera definitiv, pentru că suspiciunea care planează asupra mea e insurmontabilă în actuala societate. Trăiesc de doi ani de zile o consternare perpetuă cu privire la toată această desfășurare de forțe. Nu sunt avocat de penal, dar știu să mă uit pe un dosar. Cum e posibil să mergi în instanță cu un astfel de dosar? Cred că o să scriu o carte despre ce am trăit în acești ani. Toată nedreptatea, tot nejuridicul. Eram aici, în boxă, când onoratul reprezentant al Parchetului a propus prelungirea arestului, pentru că n-am recunoscut. Și am zis: Da! Prefer să stau șase luni. Îmi doresc să-mi recapăt demnitatea pierdută acum doi ani", le-a spus Șova judecătorilor.
Completul care a judecat această cauză este format din Ștefan Pistol, Ana Maria Dascălu și Cristina Geanina Arghir. Este vorba despre același complet care a decis pe 5 septembrie ca dosarele lui Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu să fie reluate de la zero, pe motiv că Ana Maria Dascălu se va pensiona la data de 31 octombrie, iar martorii trebuie reaudiați în prezența noului judecător.
Președintele completului, Ștefan Pistol, a anunțat că s-a încheiat cercetarea judecătorească în dosarul CET Govora și urmează dezbaterile finale.
Procurorul de ședință a cerut în sala de judecată ca Dan Șova să fie condamnat pentru trafic de influență la închisoare cu executarea pedepsei, din care să fie scăzută perioada reținerii și arestării preventive. De asemenea, procurorul a cerut confiscarea de la fostul senator a 100.000 de euro, care ar reprezenta produsul traficării influenței, precum și menținerea sechestrului asigurător în vederea recuperării acestei sume.
De asemenea, reprezentantul DNA a cerut condamnarea lui Mihai Bălan, fost director la CET Govora, pentru abuz în serviciu la închisoare cu executarea pedepsei, în limitele speciale orientate spre mediu. În plus, procurorul a cerut ca Bălan să plătească 1,3 milioane lei despăgubiri către CET Govora.
"Pentru inculpatul Dan Șova apreciem că, din probele administrate, fapta există și a fost săvârșită de către inculpat. În perioada octombrie — noiembrie 2011, inculpatul a pretins în mod direct 5.000 de euro pe lună de la un denunțător, în schimbul intervenției sale pe lângă inculpatul Mihai Bălan, în vederea încheierii unui contract de asistență juridică între CET Govora și casa de avocatură a denunțătorului. În schimbul intervenției sale, Dan Șova a primit suma totală de 100.000 euro. (...) Considerăm că apărările formulate de inculpat sunt infirmate de probe. Inculpatul Dan Șova a arătat că a avut o singură întâlnire cu Mihai Bălan în anul 2011. Bălan a spus că au avut două întâlniri. Martorii propuși în apărarea lui Șova sunt martori care l-au deservit ca șoferi și nu au putut să ofere informații relevante", a spus procurorul.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la un denunțător, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
Anchetatorii mai susțin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvență lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite, în același cuantum, de către firma de avocatură.
DNA precizează că, în perioada decembrie 2011 — decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar către CET Govora facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate. În aceeași perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 de euro.
În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Șova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menționează că cea mai mare parte a banilor primiți de Șova au fost orientați, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în București.