Paleologu: "PDL ar trebui să caute uniunea cu Mişcarea Populară, dar Blaga nu e în stare să unifice"
Deputatul Theodor Paleologu consideră că PDL ar trebui să formeze front comun cu Mişcarea Populară pentru a lupta împotriva Guvernului USL, completând că preşedintele PDL, Vasile Blaga, "nu este în stare să unifice".
"Într-o logică sănătoasă, trebuie să ne unim împotriva Guvernului USL, să avem o listă comună la alegerile europene, dar e clar, pe zi ce trece e mai clar, că Vasile Blaga nu e în stare să unifice, că este un factor de diviziune. Dacă Eugen Tomac este preşedintele noului partid Mişcarea Populară este graţie atitudinii avute la Congresul din urmă, atitudine confirmată în lunile care au urmat, această excludere, marginalizare cu înjurături, în stil românesc, bădărănesc, mitocănesc, a tuturor celor care nu l-au susţinut pe Vasile Blaga. Aşa că este rezultatul unei atitudini sinucigaşe, după părerea mea", declară deputatu, citat RFI.
Paleologu adaugă că la Congresul PDL, Eugen Tomac, primul preşedinte al noului partid Mişcarea Populară, a fost criticat "într-un mod absolut scandalos şi total necolegial de către actuala echipă de conducere". "Erau în competiţie Eugen Tomac şi Cristina Trăilă pentru poziţia de secretar executiv pentru relaţii internaţionale. Era evident pentru absolut oricine că Eugen Tomac era omul potrivit la locul potrivit. A fost dat la o parte în mod necolegial şi absolut inadmisibil, aşa că să nu ne mirăm că acum este preşedintele noului partid înfiinţat. Iată unde duce această atitudine închisă, de excluziune a celor care nu sunt entuziaştii actualei echipe", a completat Paleologu.
Paleologu susţine unificarea dreptei, însă menţionează că între Mişcarea Populară şi PDL vse va afla în competiţie. "Dacă oamenii ar avea mai mult scaun la cap, s-ar face uşor (unificarea dreptei-n.r.). Dar nu e cazul, oamenii sunt iraţionali, mai cu seamă când intră într-o logică de confruntare, de competiţie. Vă daţi seama că acum competiţia va fi care pe care, adică Mişcarea Populară sau PDL, care va depăşi pe celălalt la alegerile europene. Asta propunem noi electoratului de dreapta? E de râsul curcilor", a conchis Paleologu.