PANICĂ în avion după ce un pasager a strigat "AM EBOLA"
Un pasager care a spus în glumă că are Ebola, în timpul unui zbor între Statele Unite şi Republica Dominicană, a provocat teamă în rândul pasagerilor, dar şi reacţia promptă şi în forţă a autorităţilor medicale, care l-au obligat să se întoarcă acasă, ratându-şi astfel vacanţa.
Bărbatul, de 54 de ani, a afirmat miercuri că este infectat cu febra hemoragică, adesea mortală, în timpul unui zbor al companiei US Airways din Philadelphia în Punta Cana, relatează DPA.
'Am glumit', a spus el în videoclipuri postate pe social media, în care apărea escortat de oficiali medicali locali purtând costume de protecţie şi măşti.
În loc să petreacă o vacanţă de două săptămâni în Republica Dominicană aşa cum plănuise, bărbatul a fost trimis joi înapoi în Statele Unite, a declarat un oficial al aeroportului pentru publicaţia locală Diario Libre.
Testele au arătat că nu era infectat cu virusul ucigaş, dar afirmaţia sa în avion a provocat nelinişte şi îngrijorare în rândul celor peste 200 de pasageri aflaţi la bord şi membrilor echipajului.
'Cred că omul care a spus acest lucru este un idiot, şi voi spune aceasta direct, iar dacă mă auzi, e foarte bine', a spus o însoţitoare de zbor înainte ca bărbatul să fie scos din avion.