Pantofii „vii”, realizaţi cu o imprimantă 3D, au capacitatea de a se repara singuri
Atleţii şi practicanţii de jogging vor putea folosi în viitor pantofi care se repară singuri. Aceştia sunt realizaţi cu ajutorul unei imprimante 3D dintr-un bio-material care se pliază pe picior ca un al doilea strat de piele, scrie Discovery News.
În cazul în care se zgârie sau rup în timpul alergării, aceşti pantofi se pot repara singuri peste noapte.
Pantofii sport au fost dezvoltaţi de un designer şi cercetător din Londra, Shamees Aden. Încălţămintea are la bază tehnologia protocelulelor. Deşi aceste celule (considerate fi graniţa dintre fiinţă şi nefiinţă) nu sunt vii luate individual, pot fi folosite pentru a realiza organisme vii. „Celulele au capacitatea de a se umfla sau dezumfla pentru a răspunde la presiune”, a declarat Aden. Astfel, materialul din care sunt realizaţi pantofii se poata adapta în funcţie de suprafaţa pe care alergătorul calcă.
Când nu sunt folosiţi, pantofii sport sunt puşi într-un lichid special, care menţine protocelulele sănătoase. Potrivit lui Aden, îngrijirea pantofilor este similară cu îngrijirea unei plante. Lichidul în care sunt ţinute încălţările poate fi colorat, iar pantofii vor avea culoarea acestuia.