Parchetul General a cerut dosarul torţionarului Vişinescu

| 08 aug, 2013

La o zi după ce Parchetul Militar şi-a declinat competenţa de a judeca faptele torţionarului Alexandru Vişinescu, pe motiv că acestea s-au prescris, dosarul acestuia a fost cerut de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, astăzi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc împotriva lui Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 - 1963.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, se va analiza oportunitatea preluării în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi Criminalistică.

Pe 7 august, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

"În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor şi eventuala incidenţă a normelor privind prescripţia, acestea pot fi analizate numai după efectuarea de cercetări în cauză", declară Parchetul General.

Alexandru Vişinescu este unul dintre cei 35 de torţionari identificaţi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.

Împotriva fostului comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost depusă o sesizare penală pentru omor deosebit de grav, acesta fiind descris de foştii deţinuţi politici drept "un individ extrem de crud".

În apărarea sa, Alexandru Vişinescu a negat orice vină pe care ar fi putut să o aibă, acuzând sistemul comunist şi conducerea de la acea vreme.

În urma investigaţiilor desfăşurate în ultimele luni, IICCMER a identificat o serie de probe care indică faptul că, în perioada în care lt.-col. (r.) Alexandru Vişinescu a îndeplinit funcţia de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, respectiv 1956-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur. 

Potrivit IICCMER, acesta poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condiţiile inumane de detenţie, care au dus în final la decesul unor deţinuţi politici aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare.

Alexandru Vişinescu are 88 de ani şi trăieşte în Bucureşti, chiar în apropierea sediului IICCMER. Prin penitenciarul de la Râmnicu Sărat au trecut Ion Mihalache, vicepreşedinte PNŢ, Corneliu Coposu, fost preşedinte PNŢCD, Ion Diaconescu, Victor Rădulescu Pogoneanu, precum şi alte personalităţii politice.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ